-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova stă departe de societatea care va da căldură oraşului

Primăria Craiova stă departe de societatea care va da căldură oraşului

Primăria Craiova nu se regăseşte, la acest moment, printre acţionarii societăţii care va furniza agent termic oraşului. Sucursala Electrocentrale II Craiova va deveni societate comercială, dar va păstra vechii acţionari, Ministerul Energiei – 77%, Fondul Proprietatea – 21,5%, Electrocentrale Grup – 0,8% şi ICM cu 0,4% acţiuni. Tratativele purtate între administraţia locală craioveană şi Complex nu au avut rezultate şi Primăria Craiova nu are nici un cuvânt de spus în formarea noii societăţi.

CET II Craiova

Reprezentanţi ai Sucursalei spun că Primăria Craiova a cerut garanţii sigure, cum ar fi un nou grup energetic pe gaze şi modernizarea reţelelor de distribuţie.

„S-a publicat pe site-ul CEO planul de externalizare. În baza acestui program, de la 1 iulie ne vom desprinde din cadrul Complexul Energetic Oltenia. Noi ne vom constitui ca o societate cu acţionariat 77% Ministerul Energiei, 21,5% Fondul Proprietatea şi 0,4% şi 0,8%, ceilalţi doi acţionari. Primăria Craiova nu apare la acţionariat la acest moment, primăria nu şi-a manifestat expres această dorinţa. Poate de la anul, când vom încerca să accesăm fonduri europene şi este necesar să preluăm şi serviciul de termoficare, primăria va veni în acţionariat. Intenţionăm să facem un alt grup pe gaze la Craiova şi obligatoriu trebuie să avem şi distribuţia pe lângă producţie şi transport. Cei de la CEO au încercat să atragă primăria în această societate. Primăria Craiova a cerut de la început garanţii, să se facă grupul pe gaze, să se modernizeze reţeaua de distribuţie. La acest moment Primăria Craiova nu are nici o treabă cu noua societate”, spune Ion Vîlceanu, preşedintele Sindicatului Liber Electrocentrale II Craiova.

Primăria Craiova nu renunţă la discuţii

Sucursala Electrocentrale Craiova II

La rândul lor reprezentanţii Primăriei Craiova spun că nu au renunţat definitiv la discuţiile cu furnizorul de agent termic către oraş.


„Deocamdată, nu avem o concluzie clară. Discuțiile vor continua pentru a se găsi o soluție viabilă și ieftină în ceea ce privește furnizarea agentului termic craiovenilor. Toate variantele vor fi supuse aprobării Consiliului Local Municipal”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache.

CEO a vrut să scape de CET II

Electrocentrale Craiova II

Surse din cadrul SE Craiova II spun că Primăria Craiova nu apare între acţionari deoarece nici atitudinea Complexului nu a fost una corectă. CEO ar fi încercat să pună în braţele primăriei CET II şi să scape de sucursală, dar fără nici o garanţie. Din acest motiv, nu a rezultat nimic din discuţiile purtate.


„Se va face o nouă societate, Electrocentrale Craiova II va deveni o societate comercială. Nu va mai avea nici o legătură cu CEO, singura legătură va fi contractul pentru livrare cărbune. Undeva între 1 iulie şi 1 septembrie se va face separarea definitivă. Va fi o societate comercială cu un acţionariat. Nu a început încă predarea activelor şi pasivelor. S-a depus la ORC proiectul de divizare şi urmează paşii. Noua societate rămâne cu aceiaşi acţionari. Este o divizare simetrică. Primăria Craiova nu apare în acest moment pe lângă aceşti acţionari. Nu a rezultat nimic în discuţiile purtate. Pe noua societate se poate face o asociere cu primăria sau aceasta să vină ca acţionar, dar nu în momentul acesta. Ulterior, cu noua societate rămâne de văzut care va fi raportul cu Primăria Craiova. La modul în care s-au dus discuţiile Primăria Craiova a bătutu în retragere.


Noua societate rămâne cu producţia de energie electrică şi de agent termic pimar. Acum va fi o societate de sine stătătoare”, spun surse din cadrul SE Craiova II.


Totodată, reprezentanţii SE Craiova II dau asigurări că nici un angajat din cei aproximativ 500 nu va fi disponibilizat după transformarea în societate comercială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS