2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine va organiza şi promova „UNTOLD de Craiova“

Cine va organiza şi promova „UNTOLD de Craiova“

Două firme din Bucureşti s-au înscris la licitaţia demarată de Opera Română Craiova pentru achiziţionarea serviciilor de organizare şi promovare a „Craiova IntenCity”, un megafestival care va avea loc în perioada 26-28 august, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Valoarea estimată a acestor servicii este de 445.000 de euro (TVA inclus).

„UNTOLD de Craiova“, megafestivalul care ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii august, pe stadionul „Ion Oblemenco“, îşi va afla curând organizatorii. La licitaţia demarată de Opera Română Craiova pentru achiziţionarea serviciilor de organizare şi promovare a evenimentului denumit „Craiova IntenCity” s-au prezentat două firme, ambele din Bucureşti.

Opera pune pe masă maxim 2,2 milioane de lei cu TVA (445.000 de euro) pentru ca o firmă specializată să facă cunoscut festivalul din Bănie, aflat la prima ediţie, şi să se ocupe apoi de vânzarea biletelor. „O să vedeţi că UNTOLD, SAGA şi NEVERSEA vor fi istorie, după ce Craiova intră în această competiţie anul acesta”, afirma, recent, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, cu referire la festivalul din această vară.

„Craiova IntenCity” va avea loc în perioada 26-28 august, pe stadionul de fotbal, şi se doreşte „un eveniment incendiar menit să facă istorie în lumea marilor festivaluri“, după cum arată în anunţul de participare la licitaţie. Procedura de achiziţie a serviciilor mai sus menţionate a demarat pe 8 aprilie. Ofertele au fost aşteptate până pe 20 aprilie, termenul s-a decalat cu o săptămână, dar ofertanţii nu au apărut. Procedura a fost anulată automat în data de 26 aprilie şi reluată două zile mai târziu.

Noul termen stabilit pentru depunerea ofertelor a fost 9 mai, la final Opera Română Craiova primind două propuneri din Capitală. Ticketing Nation SRL şi Mccann Profesional Communication SRL s-au arătat interesate să promoveze UNTOLD-ul de Craiova. Ofertele celor două firme au trecut deja de evaluarea tehnică (finalizată în data de 18 mai), ele aflându-se acum în etapa de evaluare financiară. Opera Craiova trebuie să stabilească organizatorul festivalului până la 30 mai. 

Ce are de făcut firma care va promova „UNTOLD de Craiova“

Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Ticketing Nation SRL figura în 2020 cu o cifră netă de afaceri de 758.215 lei şi un profit net de doar 7.480 lei. Societatea apare ca înfiinţată în 2017, prin transfer, şi are ca domeniu principal de activitate „Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică“. În 2020, firma figura cu zece angajaţi. În schimb, în 2019 a avut o cifră de afaceri de 2.966.175 lei şi un profit de 386.967 lei.

De partea cealaltă, „adversara“ Mccann Profesional Communication SRL a fost înființată în anul 2004 și are ca obiect principal de activitate „Activităţi de consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării“. În 2020 a avut o cifră netă de afaceri de 34.450.092 lei şi un profit net de 1.766.571 lei, cu 33 de angajaţi. În 2019, cu 53 de angajaţi, cifrele au fost mai mici: 31.020.740 lei (cifra de afaceri) şi 1.270.399 lei (profitul). 

Ce trebuie să facă firma care va promova festivalul de la Craiova? Potrivit cerinţelor din caietul de sarcini, societatea trebuie să promoveze evenimentul prin instrumentele proprii, fiind obligată, totodată, să prezinte autorității contractante graficul de promovare. Promovarea trebuie să fie una de amploare, care să depăşească graniţele ţării. De asemenea, se doreşte creşterea notorietăţii evenimentului prin contractarea unor parteneri care să devină promotorii/ambasadorii festivalului.

Serviciile de promovare mai cuprind şi campanii de comunicare în presa scrisă şi online, la radio, TV şi pe reţelele de socializare, dar şi publicitate outdoor şi realizarea de materiale promoționale. Publicitate ar trebui făcută şi în afara României. Este vorba de spoturi radio, aceleaşi cu cele din ţară, dar traduse în bulgară şi sârbă şi difuzate la cel puţin un post din ţara respectivă. 

Cum se va desfășura „Craiova IntenCity”

La „Craiova IntenCity” sunt anunţaţi DJ de renume şi artişti internaţionali. „Coloana sonoră a acestui festival va avea trei capitole distincte: o primă seară (26 august) în care Craiova se transformă în cea mai mare Diskoteka în aer liber, datorită unui maraton concertistic din stilul anilor 80-90; cea de-a doua seară (27 august), seara House, va fi dedicată muzicii electronice, Craiova transformându-se într-un club select în care vor evolua DJ de renume și artiști internaționali; ultima seară (28 august), Latino Party, va fi dedicată starurilor internaționale ale muzicii latino“, după cum se menţionează în caietul de sarcini întocmit de Opera Română Craiova. 

Tot aici se precizează că festivalul va cuprinde varietăți de genuri și influențe muzicale tocmai din dorința de a se adresa unui public cât mai numeros. „Nu am vrut să concurăm cu alte festivaluri care sunt în această perioadă, pentru că este important să fim văzuți, pentru ca de anul viitor artiștii să aibă ce să aleagă. Publicitate se va face și în Bulgaria, Serbia sau Ungaria, deci ne așteptăm la mai mulți turiști în perioada respectivă. Nu ne-am axat doar pe DJ, pentru că vedem deja că la alte festivaluri sunt probleme“, afirma Olguța Vasilescu în şedinţa Consiliului Local de luna trecută, în care s-a aprobat alocarea sumei de un milion de lei către Opera Română Craiova, pentru a putea plăti serviciile de promovare a festivalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS