0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSPLDP Dolj a ridicat cupa şi a rămas cu 3,4 milioane de lei

SPLDP Dolj a ridicat cupa şi a rămas cu 3,4 milioane de lei

Societatea Pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri (SPLDP) Dolj SA a ieşit pe plus în 2021. Firma deţinută de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj care administrează drumurile din judeţ a avut un an bun, dacă este să ne luăm după profitul obţinut.

A asfaltat unele drumuri, pe altele le-a plombat, a montat limitatoare de viteză, parapet şi parazăpezi, iar la final a rămas cu 3,4 milioane de lei. Evident că grosul încasărilor a venit de la CJ Dolj, în contul lucrărilor efectuate, dar firma susţine că a lucrat şi pentru terţi. 

„Valoarea cifrei de afaceri nete la sfârșitul anului 2021 a fost de 38.212.503 lei. Veniturile principale au fost reprezentate de sumele obținute din lucrările de așternere covoare asfaltice, întreținere și reparații drumuri și poduri, siguranța circulației. Este de menționat faptul că societatea a depus eforturi în vederea obținerii de lucrări la terți, astfel că în anul 2021 societatea a realizat venituri prin lucrări executate acestora în sumă de 411.874 lei“, se menţionează în raportul aferent proiectului de hotărâre prin care sunt mandataţi împuterniciţii județului Dolj la SPLDP Dolj SA pentru a aproba în Adunarea Generală a Acționarilor situațiile financiare pe anul 2021. Proiectul va fi aprobat în şedinţa CJ Dolj de miercuri, 25 mai. 

Ce lucrări a executat SPLDP Dolj în 2021

Potrivit referatului de aprobare, Societatea Pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri Dolj SA a asfaltat anul trecut 18,35 km de drumuri şi a efectuat plombări pe o suprafaţă de 180.699 mp. De asemenea, SPLDP a montat 476 table indicatoare, 143 de borne kilometrice, 45 de limitatoare de viteză, plus parapet elastic şi parazăpezi. Socieatatea a mai trasat 353,6 km de marcaje rutiere şi a desfăşurat şi activităţi de deszăpezire.

SPLDP Dolj a ridicat cupa şi a rămas cu 3,4 milioane de lei

Când a tras linie la final de an, SPLDP Dolj a adunat venituri totale de 39.081.279 lei, din care 38.958.718 lei – venituri din exploatare şi 122.561 lei – venituri financiare. În schimb, cheltuielile totale au fost în sumă de 35.200.347 lei. De aici a rezultat un profit brut de 3.880.932 lei şi un profit net de 3.423.695 lei, după plata impozitului pe profit (457.237 lei). Din aceşti bani, societatea şi-a păstrat rezerva legală de 5% – 207.546 lei, iar 786.205 lei îi va reinvesti. O parte importantă din profitul SPLDP Dolj SA se va întoarce în bugetul judeţului, Consiliului Judeţean revenindu-i suma de 1.349.967,28 lei, dividendul aferent anului 2021. 

Capitalul social al Societății Pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj SA la data de 31.12.2021 era în sumă de 21.084.397,50 lei, împărțit în 8.433.759 acțiuni nominative, indivizibile, cu valoarea de 2,5 lei fiecare. Capitalul este în întregime subscris și vărsat de către cei doi acționari: județul Dolj – 21.084.377,50 lei, reprezentând un număr de 8.433.751 acțiuni, şi SC Parc Industrial SA – 20 lei, reprezentând un număr de 8 acțiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS