-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova va avea Aventura Parc

Craiova va avea Aventura Parc

Craiova va avea Aventura Parc. Acesta va fi amenajat în Parcul Tineretului pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare şi va avea cinci trasee, unele de căţărat, altele cu tiroliene şi cu paintball. Anunţul a fost făcut de rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spînu, care a precizat că parcul va fi un proiect al studenţilor de Centrul de Resurse şi Angajament Ford al Universităţii din Craiova în parteneriat cu Primăria dar şi cu militarii americani de la baza Deveselu. Acesta se face cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă a Universităţii din Craiova.


„Urmează un proiect foarte important în Parcul Tineretului, un base camp. Vom face un centru sau, dacă vreţi, un parc de atracţii al oraşului Craiova, pe aproape trei hectare. Este tot un proiect al studenţilor de la Centrul de Resurse şi Angajament Ford al Universităţii din Craiova, în parteneriat cu Primăria, dar şi cu militarii americani de la baza Deveselu. Ne-am gândit că, aici, în Craiova nu există munte, nu există mare, nu există nici un parc de distracţie. Iată, că îl facem noi! Va fi un parc ultradotat cu cinci trasee diferite în care craiovenii, copiii, adolescenţii şi adulţii îşi pot testa limitele. Vor fi trasee de căţărat în copaci, trasee cu tiroliene, trasee pentru paintball. Va fi un parc de distracţii în adevăratul sens al cuvântului, care va fi gestionat de Primăria Craiova împreună cu voluntarii Universităţii din Craiova”, a spus rectorul Cezar Spînu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS