4.2 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul de Infecţioase intră în reabilitare termică. Unele secţii vor fi relocate

Spitalul de Infecţioase intră în reabilitare termică. Unele secţii vor fi relocate

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Craiova intră în reabilitare termică. Acestea se vor realiza în cadrul unui proiect cu fonduri europene şi vor include eficientizarea energetică a două clădiri, corpul C4, cu şase etaje, şi C3 (P+1). Unele secţii se vor reorganiza pentru a permite efectuarea lucrărilor. Drept urmare, numărul de paturi de la secţia de boli infecţioase va suferi o uşoară scădere, a declarat pentru GdS Adina Turcu, managerul unităţii medicale.

Se reorganizează spaţiile

„Vor fi unele schimbări, se vor muta nişte secţii dintr-o aripă în alta pe perioada lucrărilor, pe perioade de câte şase luni, pentru a permite echipei să îşi desfăşoare activitatea. Se vor schimba inclusiv ţevile, tâmplăria, caloriferele, nu avem cum să funcţionăm în acelaşi fel ca până acum cât vom avea şantier, dar sunt lucrări importante şi ne vom adapta”, a spus directorul spitalului Victor Babeş.

O parte din cabinetele din ambulatoriu vor fi relocate, dar cea mai importantă schimbare este mutarea secţiei de terapie intensivă. Adina Turcu a transmis că deja a fost identificată o zonă pentru această relocare, unde există deja sursă de oxigen, esenţială pentru funcţionarea secţiei.

Când ar urma să fie gata reabilitarea

Conform Primăriei Craiova, lucrările vor fi gata în 18 luni. „Contractul de execuție a fost semnat în data de 11.05.2022, perioada de implementare fiind de 18 luni, începând cu data de 08.06.2022”, a declarat Marina Andronache, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

„Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Craiova aparținând sectorului de Sănătate, prin derularea de lucrări de intervenție specifice, pentru îmbunătățirea performanțelor energetice a două clădiri din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova. Este vorba despre corpul C3 – Clădire pavilion contagioși II și C4 – Clădire pavilion boli infecțioase I – Corp A+B+C+D”, a adăugat aceasta.

Cine va executa lucrările

Fondurile europene pentru proiectul de reabilitare termică au fost obţinute în 2019. Contractul de finanţare a fost semnat pe 11 martie 2019, proiectarea a fost gata în august 2020, însă licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost lansată abia în mai 2021.

Primăria Craiova a primit două oferte: de la Electrovâlcea SRL, din Râmnicu Vâlcea, şi CSID Construct SRL, din comuna Cârcea (judeţul Dolj). Contractul a fost atribuit în data de 12 mai, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziţii publice, firmei din Râmnicu Vâlcea. Aceasta a participat la licitaţie alături de concitadina Burgaz SRL, în calitate de subcontractant.

Investiţia se ridică la 4,5 milioane de euro

Valoarea totală a contractului se ridică la 4,5 milioane de euro.
Anveloparea Spitalului de Boli Infecţioase Craiova presupune reabilitarea energetică şi termică a două corpuri de clădiri vechi, din anii 1959 (Pavilionul C3 Contagioşi II), respectiv 1980 (Pavilionul C4 Boli Infecţioase).

Lucrările implică izolarea termică a pereţilor exteriori cu polistiren de 10 cm, a planşeului peste subsolul tehnic, înlocuirea tâmplăriei existente din PVC, montarea unui sistem alternativ de energie (montare de panouri solare şi fotovoltaice), modernizarea sistemului de producere apă caldă şi înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele pe leduri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS