Complexul Energetic Oltenia(CEO) marchează astăzi un deceniu de activitate. Compania energetică a fost înființată pe 1 iunie 2012 prin punerea în comun a fostelor complexuri energetice din Gorj și Dolj și Societatea Națională a Lignitului Oltenia.
Este și în momentul de față cel mai mare angajator din Oltenia.
„Complexul Energetic Oltenia și-a început activitatea la data de 01.06.2012, prin fuzionarea fostelor complexuri energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia…În cei 10 ani de funcționare, CE Oltenia a extras peste 200 milioane tone de cărbune, a produs 126 TWh energie electrică și a asigurat 27 hTW servicii tehnologice de sistem…În această perioadă, au fost încheiate peste 2.000 contracte de vânzare energie electrică pe bursa OPCOM.
Acoperind o cotă ce a atins și 30% din producția de energie livrată în Sistemul Electroenergetic Național, CE Oltenia a demonstrat, în condiții meteorologice extreme de iarnă și de vară, că energia produsă pe bază de cărbune este cea mai sigură, iar lipsa cărbunelui ar afecta puternic securitatea sistemului energetic. Traversând o astfel de perioadă, un grup energetic al Sucursalei Electrocentrale Rovinari a înregistrat un adevărat record în termoenergetica românească, cumulând aproximativ 5.500 de ore de funcționare fără întrerupere. Putem spune că cei 1,34 TWh produși au asigurat consumul de energie electrică a cca 1.900.000 de familii, timp de 7,5 luni.”, conform Complexului Energetic Oltenia.
CEO are 11.000 de salariați, însă va implementa un Plan amplu de restructurare. Astfel, va rămâne cu 4.600 de angajați până în 2026. Va închide jumătate din carierele miniere și va păstra doar 3 grupuri energetice în rezervă. În Planul de restructurare CEO și-a propus construirea a două grupuri pe gaze naturale și a 8 parcuri fotovoltaice.