8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmbulatoriul haosului şi camera de gardă care îl precede: Copil întâmpinat cu ţipete la Filantropia

Ambulatoriul haosului şi camera de gardă care îl precede: Copil întâmpinat cu ţipete la Filantropia

UPDATE: În urma materialului, reprezentanții spitalului au precizat că persoana care le-a vorbit ostil pacienților este asistenta medicală.

Aventurile cu camera de gardă de la Filantropia par o poveste fără sfârşit. Încă un părinte care a mers cu copilul la spitalul de la parc pentru o urgenţă medicală a avut parte de o experienţă neplăcută. O fetiţă de șase ani cu stare de sănătate alterată a fost întâmpinată cu urlete. „Aici nu e urgenţă!”.

Se pare că istoria se repetă, iar micuţa a fost trimisă la ambulatoriu, deşi părinţii au fost întrebaţi la poarta unităţii medicale dacă merg la urgenţă şi au răspuns afirmativ.

Chiar şi aşa, legea prevede că pacienţii asiguraţi au dreptul la consultaţie de urgenţă în ambulatorii. Părinţii fetiţei nu sunt primii care au trecut prin această situaţie. În urmă cu două luni, unui copil cu otită i-a fost refuzată o consultaţie după ce a fost trimis în ambulatoriu, din acelaşi motiv (vezi aici).

Pe de altă parte, pentru că Secția de Pediatrie de la Parc are cameră de gardă, o simplă îndrumare corectă către aceasta, fie de către portar, fie de către medicul din ambulatoriu, ar fi scutit pe toată lumea de neplăceri. Numai că la unitatea medicală situaţiile în care micuţii sunt trimişi în altă parte de către personal par să fi devenit un soi de ruletă rusească. Nu ştii ce fel de medic sau asistentă nimereşti şi în ce dispoziţie îi găseşti. Gazeta de Sud a mai prezentat astfel de situaţii şi în trecut, iar conducerea spitalului a oscilat între două poziţii: „Nu suntem spital de urgenţă, deci medicul nu e obligat să consulte” şi „Urgenţele se consultă la camera de gardă, însă există multe variabile la mijloc, prima fiind să stabileşti dacă e vorba de o urgenţă sau nu”.

Copil bolnav, întâmpinat cu nervi

Pentru că fetiţa lor s-a simţit rău şi a avut episoade subite de febră, părinţii au mers la Clinica de Pediatrie a Spitalului Filantropia, unde ştiau că micuţii sunt consultaţi de urgenţă. Medicul de familie avea program după amiaza, astfel că nu ar fi avut de unde să ia o trimitere. Numai că aici au fost direcţionaţi către o cameră în care, în loc de asistenţă medicală, au avut parte de scandal.

„Nici măcar nu poţi acuza circumstanţe atenuante, precum aglomeraţie, pentru că mai era doar un băiat acolo. Până la urmă, putem înţelege că nu se consultă fără trimitere, dar dacă este aşa, poţi să o spui frumos, nu urlând de cum intră părintele cu copilul pe uşă. Şi dacă aşa stau lucrurile, să pună un anunţ ca să ştim şi noi o treabă. Vii sau nu cu copilul aici pentru o urgenţă?”, spune Alex, tatăl micuţei. Acesta povestește că, după cecadrul medical a ţipat că acolo „nu este urgenţă” şi că nu îi primeşte fără trimitere, până la urmă s-a înduplecat, de parcă le-ar fi făcut o favoare. Însă după ce a fost întâmpinată cu această atitudine, mama fetiţei a decis să plece la urgenţa Spitalului Judeţean.

Conducerea spitalului le transmite părinţilor să facă o plângere scrisă

Managerul spitalului Filantropia, Liviu Radu, le transmite părinţilor să facă o reclamaţie scrisă, astfel încât conducerea unităţii să poată demara procedurile pentru a ancheta cazul.

„Fiecare caz are specificul lui, sunt părinţi care nu vor să rămână internaţi, unele cazuri pot depăşi sfera de competenţă sau logistica de care dispune spitalul. Nu pot interfera cu actul medical, aceasta este responsabilitatea medicului. Pe de o parte, medicul poate să spună că nu este o urgenţă medicală”, spune directorul de la Filantropia.

I-am solicitat acestuia să facă lumină privind statutul consultaţiilor de urgenţă, având în vedere că apar în continuare cazuri de părinţi descumpăniţi, care nu sunt primiţi de medicii de la secţia de la parc. „În limita competenţelor, dacă este un caz urgent, medicul este obligat să îl vadă pe copil în camera de gardă”, spune directorul de la Filantropia.

În urmă cu doi ani, când a existat un episod similar, directorul medical Lorena Dijmărescu spunea că „Noi nu suntem spital de urgenţă. Dacă este o urgenţă, trebuie să se prezinte direct în CPU (Compartiment Primire Urgenţe, n.r.). Teoretic, toate urgenţele merg la Nr. 1. Faptul că noi le-am acordat aceste consultaţii pentru că da, sunt copii, nu îi poţi plimba de colo-colo, este o altă discuţie. Dar Pediatria nu e secţie de urgenţă. Cei care vin la Pediatrie sunt văzuţi la camera de gardă, însă aceasta nu este o cameră de urgenţă. Medicul de gardă este solicitat la chemări. Dar, teoretic, eu nu am de ce să primesc nicio urgenţă”.

Pe aceeași temă:

Ambulatoriul haosului: La Filantropia, un copil a fost plimbat de colo-colo fără a fi văzut de un medic

Ambulatoriul haosului la Filantropia: Unii trag ponoasele, alții ascund gunoiul sub preș

Mergi cu copilul la urgență, ești bun de plată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS