Polițistul din Gorj care jefuit o casă de pariuri sportive din Târgu Jiu a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare.
Magistrații l-au obligat pe polițist să efectueze 80 de zile de muncă în folosul comunității la primărie sau la o unitate de învățământ. Decizia judecătorilor poate fi contestată.
În luna februarie a acestui an, polițistul a folosit o cagulă pentru a jefui o casă de pariuri. A amenințat-o pe angajată cu un cuțit și a sustras suma de 9.000 de lei.
A fugit, însă după câteva sute de metri și-a scos cagula. Astfel, a fost descoperit de colegii săi care au analizat înregistrări video din zona respectivă.
Polițistul lucra la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Gorj.