0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidaţi de 54 de ani la bacalaureatul din Dolj

Candidaţi de 54 de ani la bacalaureatul din Dolj

-

Absolvenţii de liceu au susţinut, ieri, ultima probă scrisă a examenului naţional de bacalaureat. La această probă, candidaţii şi-au ales disciplina la care vor să fie evaluaţi. În Dolj au fost 15 discipline de examen. Potrivit inspectorului şcolar general, la acest examen nu au mai fost candidaţi eliminaţi. De asemenea, şeful ISJ Dolj a precizat că toţi candidaţii eliminaţi la primele două probe scrise proveneau din rândul absolvenţilor din seriile anterioare. În ceea ce priveşte cei mai vârstnici candidaţi, în Dolj sunt doi candidaţi de 54 de ani care au susţinut bacalaureatul.

Cei mai vârstnici absolvenţi de liceu care au susţinut bacalaureatul în Dolj au 54 de ani. Aceştia au absolvit studiile liceale chiar anul acesta. „Referitor la cei mai în vârstă candidaţi, avem doi absolvenţi cu vârsta de 54 de ani şi au terminat liceul la seral, la zi”, a spus inspectorul şcolar general, Daniel Ion. Cei doi candidaţi s-au aflat printre cei 3.554 de absolvenţi de liceu prezenţi, ieri, la ultima probă scrisă, la o disciplină la alegere din aria profilului sau a specializării. La ultimul examen, candidaţii au avut diverse opţiuni, astfel încât au fost distribuite subiecte pentru 15 discipline.

Disciplinele cu cei mai mulţi candidaţi

Cei mai mulţi, respectiv 956 de absolvenţi au susţinut ultimul examen scris din cadrul primei sesiuni de bacalaureat la Logică. Alţi 946 de candidaţi au susţinut examen la Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, aceştia fiind în bună parte şi viitori candidaţi la Medicină şi Farmacie. De asemenea, au fost 729 de candidaţi care au susţinut examenul la geografie şi încă 427 de candidaţi care au optat pentru biologie vegetală şi animală. La ieşirea din săli, candidaţii de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” care au susţinut examenul la anatomie au spus că subiectele au fost uşoare.

„Au fost subiecte cu întrebări tip grilă, dar am avut de făcut şi eseuri. Per ansamblu, subiecte accesibile”, a spus una dintre candidate. La logică, însă, candidaţii au spus că au avut cerinţe care i-au reţinut mai mult în bănci.

„Au fost subiecte nu foarte uşoare. În sală am avut colegi care au susţinut examenul la biologie şi cred că au terminat cu o oră mai devreme”, a spus o altă candidată.

Şi la fizică au fost probleme pe care unii candidaţi nu au ştiut să le rezolve. „La ultima parte am avut cerinţe destul de dificile. Nu am reuşit să rezolv o problemă. Mă aştept la un 8.50, nu sper la mai mult”, a spus un alt candidat.

Nici un eliminat la ultima probă. Eliminaţii din Dolj sunt din promoţiile anterioare

Potrivit inspectorului şcolar general, Daniel Ion, la ultima probă scrisă a bacalaureatului, în Dolj nu a fost nici un candidat eliminat pentru tentativă de fraudă.


„Ultima probă a examenului naţional de bacalaureat s-a desfăşurat în condiţii bune. De data asta putem spune că la nivelul judeţului Dolj nu am înregistrat nici un eliminat. Probabil, că au înţeles copiii că regulile trebuie respectate, ceea ce ne bucură. Am avut un număr de 3.938 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Dintre aceştia 197 provin din seriile anterioare şi şi-au echivalat proba. A fost şi un număr de 187 de absenţi. Prin urmare, s-au evaluat astăzi un număr de 3.554 de elevi. Ne bucură prezenţa la acest examen de bacalaureat, fiind în medie de peste 95%”, a precizat Daniel Ion. În această sesiune au fost eliminaţi cinci candidaţi şi toţi ar fi absolvenţi din seriile anterioare.


„Dacă este să facem o analiză a sesiunii, prima zi a debutat cu un eliminat la Liceul „Henri Coandă”. A doua zi a debutat cu o serie de patru eliminaţi, trei dintre aceştia aflându-se la Liceul Independenţa Calafat şi unul la Liceul „Mihai Viteazul” din Băileşti. Toţi cei eliminaţi provin din seriile anterioare”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

Săptămâna viitoare se vor afişa primele rezultate

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.


Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022. Notele vor fi afişate prin anonimizare în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS