2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsfalt în locul bolovanilor de râu

Asfalt în locul bolovanilor de râu

A venit şi vremea lor şi urmează să fie asfaltate. Este vorba despre mai multe străzi din Craiova care la acest moment sunt de pământ sau pavate cu piatră de râu. Acestea văd asfaltul pentru prima dată şi modernizarea lor se face prin acordul cadru derulat de primărie.
Nu vorbim de străzi aflate la periferia oraşului ci de străzi care fac legătura între importante artere de circulaţie ale oraşului, între marile bulevarde.

Prima pe lista modernizărilor este strada Macului din cartierul Craioviţa Nouă care face legătura între strada George Enescu şi strada Toporaşi. Greu de căzut, dar la acest moment strada este pavată cu bolovani de râu. În sfârşit, acum locuitorii vor avea parte de un carosabil asfaltat. Lucrările costă administraţia locală 1.030.729,90 de lei inclusiv TVA. Lucrările vor dura patru luni.

Strada Macului

„Strada ce face obiectul prezentei investitii este improprie circulaţiei autovehiculelor şi pietonilor. Strada Macului are carosabilul realizat dintr-un pavaj cu bolovani de râu care prezintă numeroase gropi şi zone denivelate şi se poate parcurge în prezent cu viteză foarte redusă. Această stradă reprezintă un factor poluant destul de important atât pentru localnicii care îşi au casele de-o parte şi de alta a acestora cât şi pentru mediu”, se arată în raportul care însoţeşte propunerea de HCL.


Lista străzilor care urmează să fie modernizate mai cuprinde strada Nectarului. Aceasta face legătura între strada Brestei şi strada Fulger. Aici dispare piatra cubică şi apare asfaltul. Lucrările vor avea un cost de 1.076.871,10 de lei, inclusiv TVA. În patru luni atât proiectarea cât şi execuţia vor fi date gata. Acelaşi lucru se va întâmpla şi pe strada Călmăţui. O stradă din apropierea bulevardului Ilie Balaci care face legătura între strada Tărăncuţei şi Drumul Fabricii. Pentru această strada de 280 de metri, costul lucrărilor va fi de 864.940,75 lei inclusiv TVA.

Se asfaltează strada care duce la cimitirul Dorobănția

Tot cu bolovani de râu este pavată şi strada Dorobanţilor. Este cunoscută craiovenilor ca strada care duce la cimitirul Dorobănţia. Drumul pleacă din strada Râului, trece prin poarta cimitirului şi se opreşte într-o zonă periferică a oraşului. Strada este una de categoria III-a şi a IV-a. O bună parte din ea are o singură bandă de mers, având mai degrabă aspectul unei uliţe de mediu rural.

„După intersecția cu strada Buzăului şi până la intersecția cu strada Aleea II Căluşari are numai o banda de circulație, având un acostament de 1m pe partea cimitirului, carosabil realizat cu piatra de râu de 5,2m lățime şi un trotuar pe partea sa stângă de 1,5m. Pe acest sector strada are caracteristicile unei străzi de categoria a IV-a de folosință locală. După intersecția cu strada Aleea II Caluşari strada este pietruită, distanţa dintre gardul cimitirului şi linia stâlpilor de alimentare cu energie electrică fiind de cca.6,5m. Pe acest sector strada nu are trotuare. Strada are elementele unei străzi cu 1 bandă de circulație de categoria a IV-a de folosință locală. Strada Dorobanților are carosabilul realizat dintr-o pavaj de râu sau pietruire după Aleea II Călușari (amestec din nisip, pietriș si piatra sparta) care prezinta numeroase gropi şi zone denivelate. Trotuarele dalate sunt degradate. După intersecția cu strada Buzăului, mai rămâne un singur trotuar aproape distrus pe partea stângă, ca după intersecția cu Aleea II Călușari strada să nu mai aibă trotuare. Bordurile sunt foarte degradate, sunt tasate, ciobite”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de HCL.


Modernizarea acestei străzi costă 3.142.627,12 lei inclusiv TVA.
Asfaltul ajunge şi pe strada Lăstărişului, Salciei şi Bucegi. Primele două străzi sunt în zona 1 Mai, cea de-a treia în Bariera Vâlcii. Costurile asfaltării pentru cele trei străzi ajung la 1.760.831 de lei

Strada Papucari

Asfalt pe strada Papucari

Strada Craioviţa cunoscută şi ca strada Papucari va beneficia într-un final de covor asfaltic. Aceasta leagă strada Brestei de strada Maria Tănase şi va fi o bretea care poate degreva zona de la semafoarele de la Compania de Apă de traficul rutier. La această dată, strada este pavată cu piatră cubică, este impropie traficului rutier şi pietonal. Aici nu există canalizare pluvială. Asfaltarea acesteia costă 3.142.627,12 de lei inclusiv TVA şi va dura şase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS