6.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă specialităţi noi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova

Două specialităţi noi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova va dispune de două cabinete medicale noi, specialitatea neurologie şi diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Cabinetele vor funcţiona în regim ambulatoriu şi vor deservi pacienţii internaţi. Unitatea medicală are ca profil bolile infecţioase, însă s-a confruntat cu foarte multe cazuri de pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu diabet, mai ales în pandemie, care aveau nevoie de consult de specialitate. Spitalul are în prezent doar un cabinet de cardiologie şi unul de ORL, dar s-a reorientat şi obţinut acordul Ministerului Sănătăţii cu privire la modificarea structurii organizatorice, prin înfiinţarea celor două noi cabinete medicale.

Spitalul de Boli Infecţioase Craiova are mare nevoie de cele două specialităţi

În opinia conducerii unităţii, specialităţile neorologie şi diabet ar fi absolut necesare. „Am primit acordul ministerului pentru modificarea structurii spitalului şi înfiinţarea a două cabinete noi: neurologie şi diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Acestea vor funcţiona în ambulatoriu, pentru pacienţii internaţi. Noi aveam doar cabinet de cardiologie şi de ORL, dar în pandemie, când am tratat cazurile de Covid, am văzut cât sunt de necesare cele două specialităţi solicitate acum.

Să vă dau şi un exemplu concret: din cei circa 11.000 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi trataţi la noi, 9.800 erau şi diabetici, sau măcar suspecţi de diabet. Virusul ăsta a lovit rău persoanele cu diabet, iar bolnavii ajungeau la noi cu o glicemie foarte mare. Nu toţi au fost şi confirmaţi cu diabet, dar era nevoie de un examen de specialitate. Unii pacienţi se aflau la terapie intensivă şi era foarte greu să vină un medic din afară, să se echipeze, să intre în terapie sau în saloane şi să consulte. Noi am apelat la colegii de la celelalte spitale din Craiova, care ne-au trimis mereu medici, dar una este să ai tu medicul tău în spital şi alta e să vină din altă parte. Plus că se pierde şi timp până se ajunge efectiv la examinarea pacientului“, a explicat managerul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, Adina Turcu.

Noua organigramă va fi aprobată în CL Craiova

Noua organigramă a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ va fi aprobată astăzi, în şedinţa ordinară a Consiliului Local (CL). Prin Hotărârea CL Craiova nr. 253/2022 au fost aprobate organigrama şi statul de funcţii ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova, pentru un număr de 539 posturi.

Unitatea medicală propune acum spre aprobare un număr de 541 posturi, cu o majorare de două posturi, după cum urmează: un cabinet medical de specialitate – neurologie, cu un post vacant de medic specialist, specialitatea neurologie; un cabinet medical de specialitate – diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, cu un post vacant de medic specialist, specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Pentru ambele modificări există avizul Ministerului Sănătăţii, după cum se menţionează în proiectul de hotărâre.

Cele două noi specialităţi din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase vor fi necesare nu doar în cazul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, ci şi în cazul celor cu TBC, care sunt trataţi aici.

„Aşa cum am mai spus, cele două noi specialităţi ne vor fi de mare folos. Am vorbit de pacienţii cu diabet, care au nevoie de examen de specialitate, de un anumit regim, ce nu poate fi prescris decât de diabetolog, dar avem şi pacienţi care au nevoie de control neurologic. Având aceste cabinete, nu va mai fi nevoie să chemăm medici din altă parte, ci îi vom avea pe ai noştri. Noi avem internaţi şi pacienţi cu TBC, pe care nu îi poţi transporta pe la alte spitale, pentru control de specialitate. Nu poţi pleca din spital cu un astfel de pacient, el trebuie examinat doar aici. Aveam cardiologie şi ORL în ambulatoriu, dar nu era suficient. Era nevoie şi de celelalte două specialităţi“, a mai spus Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS