4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopii muşcaţi de câini la locul de joacă

Copii muşcaţi de câini la locul de joacă

Câinii nu au ce să caute în incinta locurilor de joacă din oraş, cel puţin aşa prevede Regulamentul de gospodărirea a oraşului Craiova. „Plimbarea animalelor de companie de talie mică, mijlocie şi mare în parcuri/grădini publice semnalizate corespunzător cu indicatoare „Accesul animalelor interzis” și în incinta locurilor de joacă special amenajate„, se spune în art. 26, lit.f din Regulament.

Dimpotrivă, la un loc de joacă din cartierul craiovean Sărari câini se plimbă în voie. Ei sunt aduşi de stăpâni aici şi au muşcat copiii aflaţi la joacă în incinta spaţiului special amenajat pentru ei. Părinţii micuţilor sunt revoltaţi şi susţin că autorităţile sunt primele care încalcă acest regulament. În primul rând, administraţia locală este de vină pentru că nu-i avertizează pe deţinătorii de câini prin afişe vizibile că este interzisă aducerea acestora în incinta locurilor de joacă. În al doilea rând, poliţiştii locali au partea lor de vină pentru că nu aplică sancţiuni celor care confundă locurile de joacă cu o canisă.

Locul de joacă din cartierul Sărari este mai tot timpul zilei plin cu copii de diferite vârste care vin aici însoţiţi de părinţi. Uneori printre micuţi îşi fac apariţia şi câini. Ei sunt aduşi aici de stăpânii lor care de cele mai multe ori îşi scot la plimbare atât copilul, cât şi patrupedul. În ultima vreme, aici au fost muşcaţi trei copii. Părinţii spun că autorităţile locale trebuie să afişeze la intrarea în incinta locului de joacă un indicator care să semnalizeze accesul interzis pentru câini. Totodată, poliţia locală trebuie să ia măsuri împotriva acestor cetăţeni care le pun în pericol copiii.

„Sunt persoane care vin cu câinii la locul de joacă. Vin cu copiii sau vin şi stau pe bănci şi lasă câinii în spaţiul de joacă. Copilul meu a fost muşcat de un astfel de câine. Este mic are cinci ani nu ştie, se duce spre câine şi acesta se repede la el. Sunt nişte persoane care vin de la case, mai sunt vecini de la blocuri care aduc câinii aici. Dacă le zici devin agresivi. Poliţia nu face nimic. Am ajuns cu copilul la spital să-i fac vaccin antitetanos. Nu este singurul copil muşcat mai este o fetiţă, un băieţel. Nu mai spun că animalele îşi fac nevoile în incinta locului de joacă. Nu i-am văzut niciodată pe proprietari cu punga sau să facă curat după câini”, spune Mihaela Popa mama unui băieţel de cinci ani care a fost muşcat de un câine în incinta locului de joacă.

Asociaţia de proprietari a cerut implicarea autorităţilor locale

Fiind vorba de locatarii din asociaţia de proprietari, preşedintele s-a implicat şi a făcut solicitări către Primăria Craiova. Acesta spune că diverse persoane vin cu câinii la locul de joacă. Animalele îşi fac nevoile aici şi sunt un pericol pentru micuţii care de cele mai multe ori încearcă se se joace cu ei.
Acesta a cerut administraţiei locale să pună în aplicare prevederile HCL 334/2019- Regulamentul privind parcurile, Grădina Botanică, locurile de joacă, locurile de odihnă, grădinile de cartier şi terenurile de sport, aflate în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova.

„Pentru ce se întâmplă la locul de joacă, Primăria Craiova este de vină pentru că nu respectă HCL 334/2019, nu stabileşte un program cu intervalul orar în care este permis accesul în incinta locului de joacă. Poliţia Locală deşi cunoaşte problemele de la locul de joacă ne-a spus că nu are o bază locală pentru aplicarea unor amenzi. Totodată am cerut primăriei să monteze camere de supraveghere la locul de joacă. Ne-au răspuns că s-a făcut un studiu în care s-a „prevăzut instalarea camerelor de supraveghere video în locaţiile solicitate”, spune Gheorghe Albu, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr.1 Mirceşti.

Muşcat de câine în urmă cu trei zile

Ultimul copil muşcat de câine în incinta locului de joacă din Sărari, zona blocurilor M10, M11 este un băieţel de patru ani. Mama micuţului spune că vrea să tragă un semnal de alarmă, să sensibilizeze autorităţile.


„Este important să tragem un semnal de alarmă. Persoanele care folosesc acest loc de joacă trebuie să respecte nişte reguli. Au fost incidente şi nimeni nu face nimic. Este vorba de siguranţa copiilor. Băieţelul meu a fost muşcat acum trei zile. Am doi băieţi gemeni, mă uitam după fratele lui, el a mers către câine, din dorinţa de-a se juca cu el şi l-a muşcat. A mai fost un incident cu un alt băieţel care a mers să ia mâncarea unui câine şi l-a muşcat. Cei care vin cu câinii în incinta locului de joacă au şi ei copii. Se perindă pe aici tot felul de căţei, unii au stăpâni, alţii nu. După incident, am mers să-i fac antirabicul, nu am găsit vaccinul. Am ajuns la un spital din Slatina. Sunt copii mici, ei nu ştiu să gestioneze o astfel de situaţie, zic că se joacă şi pot fi muşcaţi. Organele abilitate trebuie să nesprijine într-un fel. Nici eu nu pot să stau şi să reclam zi de zi că sunt câini în incinta locului de joacă. Noi vrem să ne protejăm copiii”, spune mama unui băieţel muşcat de câine în incinta locului de joacă.

Avem sancţiuni, dar cine le aplică?

Conform articolului 26 din Regulamentul de gospodărire a oraşului „constituie contravenţie săvârșirea oricăreia dintre
următoarele fapte de către persoane fizice și juridice , :”Plimbarea animalelor de companie de talie mică, mijlocie şi mare în parcuri/grădini publice semnalizate corespunzător cu indicatoare „Accesul animalelor interzis” și în incinta locurilor de joacă special amenajate.
Tot în Regulament la art. 32 se spune: „Persoanele fizice se sancționează după cum urmează: amendă cuprinsă între 1000 – 2000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.25”.
Constatarea şi sancţionarea acestor contravenţiilor se face de către: „a).Primar şi împuterniciţii acestuia; b).Poliţiştii din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Craiova”, se spune în acelaşi regulament.
Am solicitat un răspuns din partea reprezentanţilor Poliţiei Locale Craiova, dar nu l-am primit până la închiderea ediţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS