Proprietarii dintr-un bloc din Craiova sunt supăraţi pe reprezentanţii asociaţiei de proprietari pentru că au transformat uscătoria blocului şi toaleta într-un spaţiu comercial. Cauza supărării locatarilor nu este că la magazinul din scara blocului se vinde îngheţată, bomboane şi biscuiţi. Cauza nemulţumirii locatarilor provinde de la faptul că aici se vând băuturi alcoolice, ceea ce atrage o lume pestriţă.
Proprietarii din blocul V, scara 2 din Piaţa Gării spun că sunt deranjaţi de faptul că la scara blocului lor este un magazin care vinde băuturi alcoolice, cafea. Consumatorii vin la orele serii, beau alcool, fumează stau la taclale şi uneori provoacă discuţii aprinse care se sfârşesc cu apariţai poliţiei locale. Magazinul din fosta uscătorie este în apropierea unui loc de joacă, iar „petrecăreţii” se mută adeseori şi în spaţiul destinat copiilor.
Alt proprietar susţine că:
Preşedintele asociaţiei: ” Ce se întâmplă pe spaţiul public nu mă priveşte pe mine”
Preşedintele asociaţiei de proprietari neagă cele spuse de locatari. Acesta spune că pe el nu-l interesează ce se întâmplă pe domeniul public, dar nici prea multe amănunte nu dă despre contractul de închiriere.
La magazinul cu pricina am găsit-o pe fiica patroanei. La vederea redactorilor GdS şi câteva telefoane, tânăra a adunat marfa expusă în faţa magazinului a pus lacătul la uşă şi a plecat. Pe doamna Rodica, deţinătoarea magazinului am încercat să o contactăm telefonic, dar numărul dat de cei de la asociaţia de proprietari era „greşit”.
Am solicitat un punct de vedere cu privire la folosirea domeniului public şi tulburarea liniştii publice Primăriei Craiova şi Poliţiei Locale. Răspunsul a fost următorul:
Cum pot fi atribuite părţile comune
Conform Legii asociaţiilor (Legea nr. 196/2018), uscătoria este spațiu comun, deci aparţine tuturor proprietarilor. Ca un proprietar sau asociaţia să facă ceva acolo trebuie să obţină acordul tuturor proprietarilor din blocul cu pricina.
Proprietarii trebuie să ştie că: „părțile comune pot fi atribuite proprietarilor în folosință exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți proprietari. Hotărârea de atribuire în folosință exclusivă se adoptă cu acordul tuturor proprietarilor din condominiu și ai cotelor-părți indivize.
Atribuirea în folosință exclusivă se face în baza unui contract încheiat între asociația de proprietari și proprietarul căruia i se atribuie în folosință exclusivă partea de proprietate comună“, art. 43, alin 1,2,3/ Legea nr. 196/2018.
Dacă este vorba de o persoană din afara asociaţiei, fie că este o persoană fizică sau juridică, legea impune următoarele:
Când se ajunge la schimbarea destinaţiei proprietăţii comune, în cazul de faţă a uscătoriei, legea are alte prevederi. Adică în locul uscătoriei apare un spaţiu comercial, o frizerie.
„Schimbarea destinației proprietății comune este permisă cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari;
b) numai dacă prin aceasta nu se împiedică folosirea în condiții normale a condominiului de către toți proprietarii;
c) în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu;
d) după obținerea prealabilă a acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare prevăzute de legislația în vigoare, emise în condițiile legii de instituțiile/autoritățile abilitate în acest sens“, art. 36/Legea nr. 196/2018.