-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBate vântul în declaraţiile de avere ale şefilor ISU Dolj

Bate vântul în declaraţiile de avere ale şefilor ISU Dolj

Şefii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia au viaţă grea. Cel puţin aşa arată declaraţiile de avere pe care aceştia le-au făcut publice. Pare că şefii ISU Dolj nu reuşesc să îşi cumpere mai nimic, ba chiar dacă fac acest lucru, unii le donează. Mai mult decât atât, datoriile sunt în floare!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ al Județului Dolj este condus de trei bărbaţi. Este vorba despre Bogdan-Constantin Vlăduţoiu – Colonel şi Inspector Șef, Vlăduț Minciună – Colonel şi Prim-Adjunct al Inspectorului Şef şi Mihai Nicușor Colteve – Locotenent Colonel şi Adjunct al Inspectorului Şef. Potrivit declaraţiilor de avere, nu numai că niciunul dintre cei trei nu s-a îmbogăţit, ci nici nu prea au pus mai nimic deoparte. Dacă analizăm declaraţiile de avere, din 2020 şi 2021, ale şefilor ISU Dolj, pare că aceştia o duc mai greu decât oamenii cu salarii foarte mici.

Şeful ISU nu are casă. Cel puţin în declaraţie

Să începem cu Bogdan-Constantin Vlăduţoiu, cel mai mare din ierarhia ISU Dolj. Acesta avea menţionat pe declaraţia de avere din 2020 că deţine, în urma cumpărării, alături de soţie, un teren intravilan de 1.080 de metri pătraţi, în comuna doljeană Almăj. La capitolul clădiri, şeful ISU Dolj nu a menţionat absolut nicio proprietate. Aşadar, nu avea pe numele lui nici o locuinţă măcar. Nici maşină nu deţinea în 2020 Bogdan Vlăduţoiu. De alte bunuri nici nu putea fi vorba. În 2020, Vlăduţoiu a binevoit, totuşi, să menţioneze în declaraţia de avere, patru conturi bancare. Unul reprezenta o descoperire de card în valoare de 42.000 de lei, altul un cont de salariu în valoare de 4.198 de lei, unul de economii în lei, cu o valoare de 6.127de lei, şi altul, tot de economii, în care se aflau 52.152 de euro. În 2020, potrivit declaraţiei de avere, şeful ISU nu avea nicio datorie.

La capitolul venituri, salariul principal ca şef al ISU Dolj nu era menţionat, însă acesta mai avea trei venituri de la alte instituţii. Este vorba despre o indemnizaţie de membru în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dolj, care se ridica la 14.241 de lei pe an. De asemenea, mai încasa de la Instituţia Prefectului Dolj încă 4.320 de lei pe an şi 2.000 de lei de la Asociaţia „Cavalerii Curajului“. În restul declaraţiei de avere a mai fost menţionat salariul de profesor de fizică al soţiei şi alocaţia fiicei acestora.

Nici 2021 nu a fost un an bun

În 2021, pe declaraţia de avere a lui Bogdan Vlăduţoiu reapare terenul de la Almăj, numai că acum titularul este soţia acestuia şi scrie că a fost obţinut prin „devălmăşie“. La secţiunile clădiri şi maşini este trasă linie, semn că şeful ISU Dolj nu a reuşit nici anul trecut să îşi achizioneze astfel de bunuri pe numele său. Seria liniilor trase continuă şi la categoria „alte bunuri“. Doar la depozitele bancare a intervenit încă un cont în euro, unde se află 7.719 euro. În rest, nu sunt schimbări semnificative. Ce s-a mai schimbat este cuantumul indemnizaţiei de membru în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dolj. Suma a ajuns la 26.292 de lei pe an, adică aproape s-a dublat.

Prim-adjunctul ISU, multe datorii. A donat şi apartamentul pe care îl avea

Nici la prim-adjunctul ISU Dolj, Vlăduț Minciună, lucrurile nu diferă prea mult în ceea ce priveşte averea din 2020. Însă, acesta a menţionat patru credite bancare, a căror valoare totală este destul de consistentă. Întreaga avere pe care ar deţine-o Vlăduţ Minciună se rezumă scurt: un apartament în Craiova şi două maşini. Locuinţa de 74 de metri pătraţi o deţine alături de soţie. Cei doi au cumpărat-o în anul 2018. De asemenea, cele două autoturisme deţinute de prim-adjunctul ISU Dolj sunt un Opel Zafira din 2002 şi un BMW din 2007. Ambele au fost obţinute prin cumpărare. La capitolul datorii, suma totală pe care Minciună o datora în 2020 către bănci se ridica la 337.836 de lei. Restul declaraţiei de avere a acestuia este complet goală.

Anul 2021 pare că a fost şi mai prost financiar pentru Vlăduţ Minciună. Acesta a rămas şi fără apartamentul pe care îl deţinea în 2020. Asta pentru că i l-a donat, cel mai probabil mamei sale, fiindcă femeia căreia i-a parvenit locuinţa poartă acelaşi nume de familie. Aşadar, Vlăduţ Minciună a rămas în 2021 doar cu cele două maşini şi cu datoriile către bănci. Acestea din urmă se ridicau anul trecut la 317.944 de lei.

Adjunctul, tot departe de avere

Am ajuns şi la declaraţia de avere a lui Mihai Nicușor Colteve, adjunct al Inspectorului Şef. Nici acesta nu este titularul niciunui teren. Are doar un apartament de 55 de metri pătraţi în Craiova, împreună cu soţia. De asemenea, mai deţine o Skoda Octavia din 2013, obţinută prin vânzare-cumpărare. La capitolele bunuri sau bani deţinuţi în conturi, Colteve a umplut declaraţia de avere cu multe liniuţe.

Abia la categoria datorii se regăsesc două credite bancare, ambele în lei, în valoare totală de 209.551 de lei. Restul declaraţiei continuă cu multe linii. Singurele menţiuni pe care le-a mai făcut Colteve au fost salariul soţiei obţinut de la o societate de asigurări şi alocaţia de stat a fiicei sale.

Citeşte şi: Organizarea cursurilor de înot de la Bazinul Carol, încă în aer

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS