2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe averi au cei din fruntea Universităţii din Craiova

Ce averi au cei din fruntea Universităţii din Craiova

Universitatea din Craiova este condusă de rectorul Cezar Ionuţ Spînu şi de şase prorectori. Comparativ cu oamenii din conducerea altor instituţii de stat, cei de la Universitatea din Craiova nu duc lipsă de avere. Rectorul are un salariu uriaş, dar nici ceilalţi nu se pot plânge la acest capitol.

Gazeta de Sud a analizat declaraţiile de avere, publicate în 2022, ale oamenilor din conducerea Universităţii din Craiova. Concluzia generală este că aceştia nu o duc rău deloc, ba chiar reuşesc să economisească şi să investească destul de mult.

Rectorul, salariu de aproape 7.500 de euro pe lună

Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii din Craiova, are, potrivit declaraţiei de avere, un teren intravilan în Craiova, cu o suprafaţă de 398 de metri pătraţi. De asemenea, acesta deţine o casă de locuit, cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, tot în Craiova. La categoria maşini, acesta a menţionat un Hyundai din 2013. La alte tipuri de bunuri, rectorul nu a mai scris nimic în declaraţia de avere.

În ceea ce priveşte banii, acesta deţine patru conturi în lei, cu o valoare totală de 165.903 lei. La capitolul datorii, acesta are un împrumut de 6.000 de euro pe care trebuie să îl achite anul acesta complet, şi un credit uriaş de 600.207 lei, care are scadenţa în 2030. În restul declaraţiei rectorului UCV mai apare doar salariul pe care acesta îl încasează. Este vorba despre suma anuală de 445.175 RON. În salariu intră şi banii obţinuţi pentru cercetare, însă nu au fost menţionaţi separat. Aşadar, acestuia îi intră în conturi în jur de 7.420 de euro lunar. La această sumă se adaugă încă 21.908 de lei anual, ca membru al CJ Dolj, Atop.

Prorectorul Nicolae Dumitru are terenuri şi nicio datorie la bănci

Ajungem la declaraţiile de avere ale prorectorilor şi începem cu cea a lui Nicolae Dumitru, prorector la Programe de studii şi asigurarea calităţii. Acesta deţine trei terenuri la Pieleşti, Dolj, unul obţinut prin moştenire şi alte două prin contract de donaţie. Terenul moştenit este intravilan şi are o suprafaţă de 3.128 de metri pătraţi. Celelalte două sunt terenuri agricole, unul de 5.147 de metri pătraţi, altul de 10.000 de metri păraţi. De asemenea, prorectorul mai deţine două case de locuit. Una de 128,5 metri pătraţi şi alta de 60 de metri pătraţi, ambele la Pieleşti. La categoria maşini, acesta are în proprietate un Volvo XC60, cumpărat în 2020. Prorectorul mai menţionează în declaraţie că are în conturi 70.000 de lei şi nicio datorie. La capitolul salariu, acesta încasează de la UCV 188.887 de lei anual. Asta înseamnă în jur de 15.740 de lei pe lună.

Dan Selişteanu a moştenit terenuri în Mehedinţi

Prorectorul de la Cercetare științifică și relații cu mediul economic, Dan Selişteanu, are un teren intravilan cu suprafaţa de 124 de metri pătraţi în Craiova, pe care l-a cumpărat. De asemenea, un teren agricol 11.909 metri pătraţi în localitatea Tâmna (Mehedinţi) şi unul forestier, de 10.000 de metri pătraţi, în aceeaşi localitate mehedinţeană. Ambele au fost moştenite. Acesta mai deţine, alături de soţie, o casă de 120 de metri pătraţi în Craiova. Mai are şi două maşini: un Mitsubishi Colt şi un Jaguar XF.

În aceeaşi declaraţie de avere, acesta a menţionat vânzarea unei case de locuit, în valoare de 55.000 de euro. În conturi, prorectorul de la UCV spune că are 36.379 de lei şi încă 24.007 euro. Acesta mai menţionează că nu are niciun fel de datorie şi că încasările sale anuale se ridică la 232.942 de lei, din salariul de la UCV. De asemenea, acesta mai primeşte un venit de 2.866 de lei pe an de la Unitatea Executivă
Pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltări şi Inovării din București şi încă 700 de lei de la Universitatea Tehnică din Cluj-napoca – salariu comisie doctorat.

Magdalena Mihai, mulţi bani din dividente

Magdalena Mihai, prorector pe Management economic şi financiar şi probleme sociale ale studenţilor, are două terenuri intravilane, în judeţul Constanţa (1.9 ha – cu o cotă-parte de 50%) şi în localitatea Cârcea (494 de metri pătraţi, alături de soţ). De asemenea, aceasta are un apartament în Craiova, alături de soţ şi un alt apartament în Constanţa, moştenit alături de o altă persoană, deci cu o cotă-parte de 50%. În declaraţia acesteia de avere mai apare şi o casă de locuit în Craiova, însă titularul locuinţei este soţul Magdalenei Mihai. Aceasta mai deţine două maşini: un Opel Corsa şi un Ford Kuga. La alte categorii de bunuri sunt trase liniuţe. În conturile bancare, prorectorul spune că are aproape 210.00 de lei şi 7.364 de dolari.

La capitolul datorii, Magdalena Mihai a menţionat trei credite. Unul de 23.091 de lei, altul de 49.142 de lei şi altul de 30.000 de lei. Ca salariu, prorectorul a încasat de la UCV un salariu anual de 211.184 de lei, plus o diurnă de 3.300 de lei. De asemenea, aceasta a mai încasat încă 7.900 de lei din drepturi de autor şi o dobândă de 1.000 de lei de la bancă. Însă, suma cea mai mare care i-a intrat în conturi anul trecut a fost din dividentele firmei AUDIT SI EXPERTIZĂ SRL SI MM şi a avut o valoare de 322.234 de lei.

Nicu George Bîzdoacă, terenuri în trei localităţi

Ajungem la cel de-al patrulea prorector al Universităţii din Craiova, Nicu George Bîzdoacă, Prorector la Informatizare şi Administrarea Fondurilor Europene. Acesta are trei terenuri. Două extravilane în Craiova (1.750 m2) şi localitatea Podeni, judeţul Mehedinţi (2.700 m2). Al treilea teren este intravilan şi se află în Baia de Fier, judeţul Gorj.

De asemenea, acesta mai are o garsonieră în Năvodari, cumpărată în 2017, şi un apartament în Mamaia-Sat, cumpărat în 2021, împreună cu o altă persoană. George Bîzdoacă are şi o maşină marca Mitsubishi, iar la alte bunuri nu a mai menţionat nimic în declaraţia de avere. În conturi, prorectorul spune că are puţin peste 102.000 de lei.

Acesta are şi trei datorii. Una de 10.300 de lei la bancă, alta de 84.990 de lei către Primăria Craiova şi o alta de 20.000 de euro către o persoană. La capitolul venituri, acesta încasează de la UCV un salariu anual de 266.607 de lei şi mai primeşte încă 29.082 de lei de la ARACIS.

Prorectorul de la Relaţii internaţionale şi imagine academică, Nicu Panea, are un apartament în Craiova. De asemenea, o casă de vacanţă de 160 de metri pătraţi, tot în Craiova, dar din aceasta are o cotă-parte de 50%. Nicu Panea mai are o maşină VW Tiguan din 2020. La alte categorii de bunuri nu a mai menţionat altceva în declaraţie. El spune că are 54.000 de euro în conturi şi un credit de 28.000 de euro, scadent în 2025. În declaraţia acestuia de averea mai apare doar salariul încasat de la UCV. Acesta se ridică la suma de 272.164 de lei, anual.

Dorel Berceanu are acţiuni de aproape 135.000 de euro

Încheiem cu Prorectorul Conducerii operative a Centrului Universitar din Drobeta-Turnu Severin, Dorel Berceanu. După analiza declaraţiei de avere a acestuia, putem spune că este printre fruntaşi. Acesta are, alături de soţie, un teren intravilan în Craiova, cu o suprafaţă de 908 metri pătraţi. Familia Berceanu mai deţine şi două apartamente şi o casă de locuit, cu o suprafaţă de 122 de metri pătraţi, toate în Craiova, obţinute prin vânzare-cumpărare. Prorectorul de la Severin mai deţine un Seat Cordoba din 2006 şi un Audi Q5 din 2012.

Ceea ce urmează la capitolul „Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale“, nu mai există în nicio altă declaraţie de avere din conducea UCV. Berceanu are acţiuni sau părţi sociale în nici mai mult, nici mai puţin de 29 de societăţi. Multe dintre acestea au nume de mare notorietate. Printre societăţile de la care Dorel Berceanu a cumpărat acţiuni se numără Alro, Mercedes Benz Group, Deutsche Bank, Deutsche Lufthansa, MedLife sau Banca Transilvania. Valoarea totală la zi a acţiunilor deţinute de prorector se ridică la 667.343 de lei.

În declaraţie de avere acesta a menţionat şi o datorie bancară de 42.334 de lei, scadentă în 2024. În restul declaraţiei sunt trase liniuţe. La capitolul venituri, acesta încasează de la Universitatea din Craiova un salariu anual de 222.500 de lei. La acesta se adaugă 13.140, venitul anual din funcţia de consilier în Consiliul Local al Municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS