-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu aruncat mobila la gunoi și au fost amendați

Au aruncat mobila la gunoi și au fost amendați

Au aruncat mobila la gunoi și au fost amendați. O familie din Craiova s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, după ce a decis să lase mobila veche la o platformă de gunoi din municipiu.

Soțul și soția au fost surpinși de camerele de luat vederi în timp ce descărcau mobila dintr-o dubiță și o lăsau la platformă. Asta se întâmpla seara târziu, dar acțiunea lor a fost surprinsă de camere. Ulterior, cei doi au fost depistați de Poliția Locală și amendați. De asemenea, familia va suporta și costurile transportului mobilei la un depozit autorizat.

Poliția Locală Craiova a fost cea care a anunțat incidentul, pe pagina sa de socializare. „După ce au făcut o analiză asupra mobilierului ce nu le mai este necesar, o familie din Craiova s-a gândit să scape de acesta într-un mod original: prin aruncarea la platformele de gunoi, încălcând prevederile legale. Au fost depistați de polițiștii locali și sancționați cu amendă în cuantum de 1.000 lei. De asemenea, va fi notificat operatorul de salubritate pentru a ridica mobilierul de pe platformă, pe cheltuiala contravenienților“, este mesajul postat pe Facebook de Poliția Locală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS