7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal46 de milioane de euro pentru modernizarea porturilor de la Calafat şi Corabia

46 de milioane de euro pentru modernizarea porturilor de la Calafat şi Corabia

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale mai face o încercare în speranţa că, de data asta, va găsi şi constructorii care să modernizeze două porturi importante din Oltenia, cele de la Calafat şi Corabia. La o primă strigare, constructorii au spus „pas“. Acum, Compania a mărit miza, valoarea însumată a contractelor crescând de la 38 la 46 de milioane de euro.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale (CNAPDF) SA Giurgiu a reluat licitaţiile pentru modernizarea porturilor de la Calafat şi Corabia. Ambele investiţii sunt din fonduri europene (POIM 2014-2020), finanţarea a fost obţinută în noiembrie 2021, dar procedura de achiziţie a lucrărilor a întârziat. Motivul: niciunul dintre constructorii care s-au arătat interesaţi de lucrări nu a venit şi cu vreo ofertă. Aşa că licitaţiile au fost anulate. Cea pentru extinderea infrastructurii Portului Calafat chiar de două ori.

În ultimele zile ale anului trecut, CNAPDF SA lansa procedura de achiziţie a lucrărilor de modernizare a două porturi importante din Oltenia, cele de la Calafat şi Corabia. Extinderea infrastructurii Portului Calafat era estimată la valoarea de 50.308.423 de lei (fără TVA), adică 12 milioane de euro cu TVA, în timp ce pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii din Portul Corabia era pusă în joc suma de 108.249.667 lei (fără TVA), adică 26 de milioane de euro cu TVA.

Sumele sunt uriaşe la prima vedere, dar se pare că nu şi pentru constructori. Ambele licitaţii au fost anulate după două luni de la lansare, din lipsă de oferte. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale a mai încercat o dată să găsească un constructor pentru portul din Calafat, dar licitaţia lansată în martie a fost anulată la finele lunii aprilie, din acelaşi motiv. Condiţiile de atribuire şi suma au fost aceleaşi. De data asta, miza financiară este mai mare.

Opt milioane de euro în plus pentru modernizarea porturilor de la Calafat şi Corabia

Zilele trecute, procedura a fost reluată, dar în alte condiţii şi cu altă valoare estimată a contractelor. De la 38 de milioane de euro cu TVA, suma totală cumulată a ajuns acum la 46 de milioane de euro. Şi au fost modificate şi condiţiile de atribuire a contractelor. Proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului „Extinderea infrastructurii Portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului“ – Etapa I a fost estimată acum la valoarea de 60.597.445 lei (fără TVA). Adică 72 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 14,6 milioane de euro (cu 2,6 milioane de euro mai mult).

Extinderea infrastructurii Portului Calafat este estimată la valoarea de 72 de milioane de lei

Proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport naval în porturile din afara reţelei TEN-T – Port Corabia” are acum o valoare estimată de 130.503.097 lei (fără TVA). Adică 155 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 31,6 milioane de euro (cu 5,6 milioane de euro mai mult). Ofertele pentru Portul Calafat sunt aşteptate până la data de 17 octombrie. Cele pentru Portul Corabia au ca termen limită de depunere 10 octombrie.

S-a umblat şi la procentele de la criteriul de atribuire a contractelor

Administraţia Porturilor Dunării Fluviale a schimbat şi procentele de la criteriul de atribuire. Va fi aleasă tot oferta cu „cel mai bun raport calitate – preţ“, dar componenta financiară (preţul) nu va mai conta în procent de 35%, ci de 60%. Autoritatea va mai ţine cont de experienţa similară a personalului ofertantului angajat în derularea contractului (în procent de 15%, nu de 30%), de gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției (în procent de 15%, nu de 25%) şi de demonstrarea unei metodologii corespunzătoare (procent care a rămas tot de 10%).

Ar mai fi de spus că pentru proiectul de extindere a infrastructurii portului Calafat a fost stabilit iniţial un buget total de 68.736.593 de lei, din care co-finanțarea din Fondul de Coeziune era de 49.272.283 lei. La proiectul de modernizare a Portului Corabia, buget total a fost de 146.168.392 lei. Aici co-finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională era de 104.743.605 lei.

Ce lucrări trebuie executate în porturile de la Calafat şi Corabia

Lucrările care vor fi executate în portul Calafat sunt următoarele: modernizare rampă RO – RO existentă (60 m); lucrări de modernizare – consolidare în zona danelor 2 și 3 și amenajarea acestora ca dane de acostare pe câte 100 m fiecare; refacerea cheului vertical din dana 4 pe lungimea de 100 m; extindere cheu vertical la dana 4 pe lungimea de 30 m; construcția danei 5 în lungime de 130 m; construcția unei dane noi de ecologizare (în continuarea danei 5) în lungime de 100 m; reabilitare drum de incintă portuară, pe o suprafață de 1.030 mp și realizare drum nou de incintă pe o lungime de 446 m; racorduri exterioare energie electrică, apă, canalizare; rețele interioare la dane cu posibilitate de refurnizare energie electrică, apă potabilă; instalații incendiu; iluminat perimetral și de incintă; dragaj în zona de acces la danele de operare; împrejmuire.

În cadrul proiectului de modernizare a portului Corabia vor fi executate următoarele lucrări: cheu vertical de palplanșe metalice pe întreaga lungime a danelor D2 ÷ D10 (parțial D10, pe 70 m), pe o lungime de 1.091 m (1.138 m cu închideri laterale); platformă betonată cu lățimea de 10 m amenajată în spatele cheului, având o suprafață de 13.900 mp; modernizare drum de incintă portuară, cu o lungime de 1.390 m; rețele de alimentare cu apă, instalații de stingere a incendiilor, rețele electrice, iluminat public; dragaje pentru asigurarea adâncimilor de acostare (aproximativ 360.000 mc).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS