Ofertele pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova, magaproiectul de care Ministerul Sănătăţii vorbeşte de aproape şase ani, au intrat, în sfârşit, în etapa de evaluare.
Potrivit anunţului de participare la licitaţie privind achiziţia serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a Spitalului Regional Craiova, lansat în data de 30 aprilie 2020, de la 1 august cele nouă oferte primite au intrat în etapa evaluării tehnice. De la data limită de depunere a candidaturilor pentru realizarea proiectului tehnic – 6 iulie 2020 şi până la demararea evaluării lor au trecut mai bine de doi ani, timp în care ministerul a avut mult de lucru.
Asta a reieşit chiar dintr-un răspuns oferit de Ministerul Sănătăţii senatorului REPER de Dolj Cosmin Poteraş, la începutul lunii iunie. Acesta a solicitat un punct de vedere vizavi de întârzierea stabilirii proiectantului Spitalului Regional Craiova, având în vedere declaraţiile ministrului Sănătăţii din decembrie 2021. Alexandru Rafila susţinea că asocierea câştigătoare a licitaţiei pentru proiectarea spitalului va fi anunţată în ianuarie 2022.
În răspunsul oferit lui Cosmin Poteraş, data înaintată de minister pentru finalizarea licitaţiei şi desemnarea proiectantului a fost „sfârşitul lunii iunie“. „Din cauza volumului mare de documente depuse şi perioadei necesare obţinerii acestora de la autorităţile competente din ţările în care aceşti operatori economici sunt înregistraţi (Australia, Franţa, Germania, Italia, Turcia, Olanda, Belgia, Hong Kong, România), timpul de răspuns precum şi timpul necesar analizei acestora a fost mai mare decât cel estimat iniţial. Semnarea contractului de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuţiei lucrărilor aferente proiectului «Construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova» şi servicii de asistenţă tehnică este estimată a se realiza până la sfârşitul lunii iunie 2022“, susţinea Ministerul Sănătăţii.
Ofertele pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova, în evaluare. Termenul maxim de evaluare a ofertelor: 30 noiembrie 2022
Până la urmă, ofertele au intrat în evaluare începând cu 1 august, termenul maxim pentru analiza lor tehnică şi financiară fiind 30 noiembrie. Într-adevăr, Ministerul Sănătăţii s-a trezit cu o avalanşă de proiectanţi pe cap, nu mai puţin de nouă asocieri formate din peste 50 de operatori economici, care au cerut tot felul de clarificări. În total, au fost 90 de solicitări de clarificare, multe de natură tehnică.
Una dintre ele a avut ca subiect preţul proiectării. „Referitor la valoarea estimată a achiziţiei, având în vedere că Studiul de Fezabilitate a fost realizat la finalul anului 2018, că de la data demarării procedurii au trecut mai bine de doi ani, timp în care au avut loc evenimente globale cu efect neprevăzut asupra evoluţiei financiare, vă rugăm să confirmaţi că există «posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică» de pâna la 15% din valoarea estimată a achiziţiei“, era întrebarea unui ofertant. Răspunsul ministerului a fost tranşant: „Valoarea estimată a contractului este cea rezultată din devizul general elaborat la faza de studiu de fezabilitate, indicatorii tehnico economici ai obiectivului de investiții fiind aprobați prin hotărârea Guvernului“.
Valoarea estimată a contractului pentru proiectare: 18,5 milioane de euro
Conform licitaţiei demarate în aprilie 2020, valoare totală estimată a contractului de proiectare a Spitalului Regional Craiova este de 76.863.467,44 lei fără TVA (circa 18,5 milioane de euro cu TVA). Potrivit criteriului de atribuire a contractului – cel mai bun raport calitate-preţ, componenta financiară a ofertei contează în procent de 40% în stabilirea câștigătorului.
Restul criteriilor luate în calcul până la procentul de 100% făceau parte din componenta tehnică a ofertei. Aici intra abordarea propusă pentru implementarea contractului (9%), resursele (umane și materiale) și realizările corespunzătoare fiecărei activități (9%), atribuțiile membrilor echipei în implementarea activităților din contract (9%) și încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse (9%). Și experiența profesională era foarte importantă în cadrul ofertei, după cum urmează: lider de echipă (10%), arhitect (6%), inginer expert inginerie medicală (4%), inginer proiectant structuri de rezistență pentru construcții civile (4%).
Ofertele pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova, în evaluare. Costul construirii spitalului: 602,74 milioane de euro
Costul net al construirii Spitalului Regional Craiova a fost aprobat de guvern la începutul lunii august şi se ridică la 602,74 milioane de euro. „Proiectul constă în construcţia unui nou Spital Regional de Urgenţă în Craiova, cu 807 paturi. Spitalul va deveni un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea de Sud-Vest (SV), ce va trata pacienţii critici şi cazurile ce necesită tehnologie şi expertiză de nivel înalt.
Noul spital va înlocui şi va prelua paturile existente în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Spre deosebire de Iaşi şi Cluj, care sunt deservite de institute oncologice consacrate, noul Spital Regional de Urgenţă din Craiova trebuie să funcţioneze ca centru de tratare a cancerului pentru regiunea SV şi este echipat cu tratamentele şi facilităţile suport adecvate acestui scop”, se menţiona în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat de guvern.
„Conform contractului de finanţare, împrumutul BEI în valoare de 368 milioane euro reprezintă circa 73% din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgenţă Craiova. Diferenţa de circa 140,52 milioane de euro (27%) din costul total net, la care se adaugă taxele şi impozitele aferente proiectului, se vor asigura de partea română, din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat”, se mai spunea în expunerea de motive. Spitalul de la Craiova se dovedeşte, astfel, cel mai scump în comparaţie cu celelalte două spitale regionale (Iaşi şi Cluj) pentru care s-a obţinut o primă finanţare europeană încă din 2016. E drept că suma era mică în comparaţie cu costul real, câte 50 de milioane de euro pentru fiecare spital regional. Grosul finanţării de la UE a venit însă în 2020.
Ofertele pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova, în evaluare. Spitalul ar fi gata abia în 2028
Potrivit Ministerului Sănătăţii, după finalizarea proiectului tehnic va urma licitaţia pentru execuţie. Ministerul estimează că semnarea contractului pentru lucrări de construire se va realiza în noiembrie 2023. Durata lucrărilor este de 48 de luni de la data emiterii ordinului de începere ceea ce înseamnă că spitalul va fi gata abia la finalul anului 2028. Spitalul Regional de Urgenţă va fi construit pe Centura de Nord a Craiovei, în apropierea giratoriul de la Gherceşti (de unde pleacă drumul expres Craiova – Piteşti), pe un teren de 27 de hectare luat de la Ministerul Apărării.
Unitatea medicală cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat şi cu heliport și va avea 1.195 locuri de parcare. Regionalul ar urma să aibă 807 paturi și 19 săli de operație. Plus un centru pentru mamă și copil cu 100 de paturi într-o clădire cu intrare separată, unită de corpul principal al spitalului printr-un coridor, la nivelul primului etaj. Revenind la locurile din spital, 60 ar fi în UPU, 30 pentru chirurgia de zi, 15 pentru îngrijiri medicale de zi şi 20 pentru îngrijiri oncologice de zi. Restul de paturi ar fi pentru îngrijirea continuă a pacienţilor cu boli acute.