3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDGASPC cumpără două case de tip familial cu două milioane de lei

DGASPC cumpără două case de tip familial cu două milioane de lei

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) Gorj cumpără două imobile pentru a amenaja case de tip familial pentru copii. Acestea vor avea 10-12 locuri.

Bugetul alocat pentru achiziție este 2 milioane de lei cu TVA.

Instituția așteaptă până pe 22 septembrie oferte din partea celor interesați.

Imobilele trebuie să fie în Târgu Jiu sau comunele învecinate.

„DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI – GORJ invita toate persoanele fizice, juridice să participe cu oferta pentru achiziția a două imobile (casă + teren) situate în următoarele locații din județul Gorj: municipiul Târgu Jiu; localitățile componente municipiului Târgu Jiu (Bârsești, Romanești, Preajba Mare, Drăgoieni, Ursați, Polata, Slobozia și Iezureni) Bălești, Lelești, Stănești, Dănești, Turcinești, Drăguțești, Scoarța, Runcu, Arcani.

Fiecare imobil va deține o suprafaţă utilă minimă de 170 mp/casă, regim de înălţime P (parter)/P+1-2E (parter plus 1 sau 2 etaje)/P+M (parter și mansardă), cu sau fără subsol/demisol (beci), şi o suprafaţă de teren aferent casei de minim 300 mp (în afara terenului pe care este construită casa), cu scopul înființării de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a două servicii sociale-Case de tip familial pentru copii, cu o capacitate de furnizare de servicii sociale cuprinsă între 10-12 locuri/casă”, se arată în comunicatul DGASPC Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS