7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe averi au oamenii din fruntea UMF Craiova

Ce averi au oamenii din fruntea UMF Craiova

Oamenii care conduc Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova (UMF) o duc destul de bine la capitolul salarii şi alte venituri. Paradoxal, însă, la unii cam bate vântul prin declaraţiile de avere şi abia dacă au o proprietate. Cel puţin aşa au menţionat în declaraţiile de avere făcute publice pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate sau pe site-ul UMF.

Universitatea de Medicină şi Farmacie este condusă de rectorul Dan Ionuţ Gheonea şi are în componenţă patru facultăţi, conduse la rândul lor de patru decani. Începem cu declaraţia de avere a lui Dan Ionuţ Gheonea. În cea mai recentă declaraţie de avere, publicată în 2022, la capitolul terenuri acesta a menţionat că deţine, alături de soţie, un teren intravilan, de 1.300 de metri pătraţi, la Cârcea. Tot în Cârcea, el are o casă de 390 de metri pătraţi. De asemenea, acesta mai are un apartament în Craiova şi încă două apartamente cărora Dan Gheonea le-a ascuns complet adresa. Toate cele patru imobile sunt deţinute alături de soţie. La categoria mijloace de transport, medicul Gheonea a menţionat în declaraţie că deţine două motociclete, o remorcă şi un autoturism Kia Sportage. Medicul a declarat că nu deţine alte bunuri care să însumeze mai mult de 5.000 de euro.

Soţia rectorului are venituri mai mari

Aceeaşi declaraţie de avere arată că rectorul de la UMF are în conturi 388.845 de lei şi 77.000 de euro. Dan Gheonea are şi un credit bancar, în valoare de 276.000 de lei, contractat în anul 2018 şi care este scadent în anul 2043. În rest, în declaraţia acestuia de avere mai apar doar salariul rectorului şi al soţiei sale. Dan Gheonea încasează anual, ca salariat al UMF – 234.169 de lei pe an. Acesta mai are şi alte cinci venituri. Unul de 5.952 de lei pe an de la UMF, din predare/conducere doctorat, încă 63.786 de la SCJU Craiova, alţi 75.901 lei din cercetare, alţi 29.250 lei datorită funcţie de preşedinte de comisie pentru organizarea rezidenţiatului şi alţi 51.927 de lei din prestările de servicii medicale în cadrul UMF Craiova. Aşadar, un total de 460.985 de lei anual, adică aproximativ 38.415 de lei lunar.

Soţia acestuia, Ioana Gheonea, care este tot medic, încasează şi mai mult din venituri salariale. Aceasta câştigă 641.435 de lei pe an, iar cei mai mulţi bani vin din prestările de servicii medicale în cadrul UMF Craiova, sumă care se ridică la 413.817 de lei anual, adică undeva la 34.484 de lei pe lună doar de aici.

Decanul Facultăţii de Medicină şi-a cumpărat apartament în Grecia

Ajungem acum la decanul Facultăţii de Medicină, Marius-Eugen Ciurea. Acesta a scris în declaraţia de avere că nu are niciun teren. Însă, deţine trei apartamente – două în Craiova şi unul în localitatea Nei Pori din Grecia. Medicul mai are două autovehicule, un Keeway şi o Honda, iar la alte tipuri de bunuri a tras linie în declaraţia de avere. La categoria bani, acesta are în conturi, în total, 134.334 de lei. De asemenea, medicul Ciurea nu are nicio datorie bancară. Potrivit declaraţiei de avere, acesta încasează două salarii. Este vorba despre 152.766 de lei, salariul anual ca medic la SCJU Craiova. La aceştu bani se adaugă cei de la UMF – 223.803 lei, din funcţia de cadru didactic-decan. Aşadar, un venit anual de 376.569 de lei pe an, adică 31.380 de lei pe lună.

De asemenea, medicul Ciurea a mai încasat suma de 16.500 de lei, în 2021, de la cabinetul său medical individual. La aceşti bani se mai adaugă şi ai soţiei. Aceasta este medic rezident la SCJU Craiova şi cadru didactic asociat la UMF Craiova. De la SCJU, Ana Maria Ciurea a câştigat, în 2021, 63.661 de lei, iar de la UMF 32.122 de lei. De asemenea, aceasta mai este medic la Centrul de Oncologie Sfântul Nectarie din Craiova, de acolo câştigând 8.641 de lei pe an. Ana Maria Ciurea a mai încasat încă 4.162 de lei, în 2021, de la o clinică particulară.

Decanul de la Medicină Dentară, doar un apartament primit prin donaţie

Decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF, Adrian Camen, pare că o duce destul de greu. Cel puţin aşa arată declaraţia sa de avere, prin care bate vântul. La categoriile terenuri, maşini şi alte bunuri cu o valoare mai mare de 5.000 de euro sau bunuri mobile cu valoare de peste 3.000 de euro sunt trase linii. În ceea ce priveşte imobilele, acesta a menţionat că are doar un apartament în Craiova, primit prin donaţie chiar în acest an. În declaraţie mai apare încă un imobil de doar 18,54 metri pătraţi, încadrat la alte categorii de imobile. Şi acesta este primit printr-un contract de donaţie, tot anul acesta. Adrian Camen a specificat că are în conturi 217.487 de lei şi încă 14.446 de euro.

De asemenea, acesta mai are acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale, în valoare de 82.719 lei. În declaraţie mai este specificat că a acordat un împrumut în nume personal cu o valoare de 40.000 de lei. Medicul are şi o credit bancar de 21.943 de lei, scadent în 2023. La capitolul venituri, medicul Adrian Camen are un salariu de 144.865 de lei pe an, de la SCJU Craiova. De la UMF Craiova mai încasează încă 101.869 pe an, pentru funcţia de conferenţiar universitar – decan. Adrian Camen mai are şi un venit de 22.515 pe an de la Colegiul Medicilor Stomatologi Dolj, unde este membru BEX.

Decanul de la Farmacie, mai multe datorii decât avere

Facultatea de Farmacie este condusă de Johny Neamţu, de profesie farmacist. Acesta spune că nu deţine niciun teren. De asemenea, până în anul 2020, avea un singur apartament de 50 de metri pătraţi, alături de soţie. Se pare că aceştia au divorţat fiindcă în declaraţia de avere apare o despăgubire de 70.000 de euro pe care el a primit-o în urma partajului. În 2020, Johny Neamţu şi-a cumpărat, printr-un credit ipotecar, un apartament de 106 metri pătraţi în Craiova. În declaraţia de avere mai este specificat că acesta deţine o maşină marca Mitsubishi Pinin, din anul 1999. La alte tipuri de bunuri de orice fel nu este specificat absolut nimic. La categoria bani, acesta a menţionat că are în conturi 20.000 de lei şi încă 6.745 de euro.

Johny Neamţu a mai meţionat că a acordat un împrumut de 40.000 de euro, în nume propriu, către firma Patricia Odiseea. Dar banii din conturile decanului de la Facultatea de Farmacie pălesc în faţa celor două credite bancare uriaşe pe care acesta le are. Împrumuturile se ridică la 538.000 de lei. Decanul a făcut un credit de 388.000 de lei în anul 2020 şi trebuie să îl achite până în 2029. Cel de-al doilea credit, în valoare de 150.000 de lei, l-a făcut în 2021 şi are scadenţa în 2026. La capitolul venituri, Johny Neamţu are un salariu anual de 134.032 de lei ca profesor la UMF şi alţi 30.000 de lei, ca farmacist la o farmacie privată.

Decanul de la Facultatea de Moaşe şi Asistente nu are datorii

Cea de-a patra facultate din cadrul UMF este Facultatea de Moaşe şi Asistente, al cărei decan este Georgeta Ligia Stănescu. În declaraţia de avere, aceasta a menţionat că nu are niciun teren. În schimb, are o casă în Craiova, pe care o deţine în integralitate, şi jumătate dintr-o casă de vacanţă din localitatea Aninoasa, judeţul Argeş, primită moştenire. Ligia Stănescu mai are o maşină marca Volkswagen T Cross, cumpărat în 2020. Alte bunuri nu mai există în declaraţia de avere a decanului de la Facultatea de Moaşe şi Asistente.

Ca active financiare, decanul a specificat că are în conturi 32.000 de euro şi 75.000 de lei. De asemenea, Ligia Stănescu nu are nicio datorie către bănci, iar la celelalte categorii de bunuri a tras linie. Ca venituri, Ligia Stănescu încasează un salariu anual de 109.087 lei de la UMF şi încă 133.322 de lei pe an de la Spitalul linic Muncipal Filantropia. De asemenea, Ligia Stănescu a mai încasat, anul trecut, încă 15.236 de lei din activităţi independente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS