O femeie a murit luni după ce a fost lovită de o mașină ]n localitatea Godinesti din județul Gorj.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, care au stabilit faptul că o femeie, de 44 de ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 Câlcești, din direcția Pârâul de Pripor-Arjoci, a inițiat manevra de depășire a unui motocultor ce tracta o remorcă, moment în care a acroșat cu partea dreaptă față a autoturismului, o femeie de 52 de ani, din comuna Godinești, care se angajase în traversarea neregulamentară a drumului.
În urma impactului a rezultat decesul femeii de 52 de ani.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.