4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDepozitul de gunoi de la Mofleni, amendă maximă

Depozitul de gunoi de la Mofleni, amendă maximă

Societatea care administrează groapa de gunoi de la Mofleni a fost amendată din nou din cauza mirosul pestilenţial care a invadat oraşul în vara acestui an, dar şi pentru alte nereguli.
Operatorul a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu Dolj cu amendă maximă, 100.000 de lei. În plus, comisarii „au dispus măsuri de remediere”. Totodată, firma a fost lăsată să reia activitatea de relocare a deșeurilor din celula 6, în celula activă 7, așa cum prevede autorizația integrată de mediu. Pentru îndeplinirea acestei obligații, a fost alocat un termen scurt. Este cunoscut faptul că în vară firma a fost obligată să sisteze activitatea de mutare a gunoiului din celula 6 în celula 7.

Depozitul de gunoi de la Mofleni
Depozitul de gunoi de la Mofleni

Am amendat depozitul de la Mofleni. Se impunea, fiindcă am găsit acolo nereguli. În vară, noi le-am pus în vedere să nu mai umble la celula şase. Le-am precizat că au dezlegare să mute gunoiul dintr-o celulă în alta atunci când condiţiile de climă permit. Nu poţi să umbli în gunoiul în descompunere când afară sunt peste 35 de grade Celsius, aşa cum au făcut în vară. Ei au obligaţia să transfere gunoiul, să acopere cu pământ, să taseze şi ulterior să închidă celula şase şi să rămână în exploatare doar celula şapte. O altă neregulă pe care am descoperit-o şi pentru care le-am aplicat amenda este că nu respectă frontul de lucru, adică nu respectă prevederea din normativul din exploatare. Operatorul trebuie să depoziteze deşeurile pe o suprafaţă de 2500 mp, însă, ei pun pe toată circumferinţa”, a explicat Gheorghe Călinoiu, reprezentantul Gărzii de Mediu Dolj. Din aceste motive, singurul depozit ecologic din judeţ s-a ales cu încă o amendă, aşa cum s-a tot întâmplat în ultimul timp.

Administratorul depozitului de la Mofleni s-a apucat în plină vară să mute gunoiul dintr-o celulă în alta

Depozitul de gunoi de la Mofleni

Reamintim că în vara acestui an Eco Sud a fost tras de urechi de Garda de Mediu după ce s-a apucat să mute gunoiul în descompunere dintr-o celulă în alta. Acest lucru se întâmpla după deschiderea celei de-a şaptea celule în care se depune acum gunoiul menajer, fracţia umedă, adus din tot judeţul. Până în luna mai, în depozitul de la Mofleni gunoiul s-a depus în cele şase celule autorizate. Ultima celulă, cea de-a şasea, s-a umplut şi pentru că depozitul nu a primit la timp autorizaţia pentru deschiderea celulei şapte, surplusul de gunoi a fost înghesuit în celula şase. Relocarea a zeci de mii de tone de gunoi menajer este cauza care determină existența mirosului neplăcut în tot orașul. Ulterior, deşeurile în descompunere au fost purtate pe zeci de metri sub arşiţa soarelui dintr-o celulă în alta, împinse cu buldozerul sau în cupa tractorului. Mirosul pestilenţial degajat a acoperit împrejurimile, ajungând până spre centrul oraşului, spre disperarea craiovenilor.
Mirosul deranjant, sesizat de sute de craioveni din toate cartierele orașului, a „bântuit” Craiova o bună bucată de vreme. Sesizările au curs atunci la Garda de Mediu.

Depozitul de gunoi de la Mofleni
Depozitul de gunoi de la Mofleni

Celula şase se închide

După ce şi ultimul metru pătrat din celula şase a depozitului de la Mofleni va fi acoperit cu pământ, operatorul trebuie să prezinte documentaţia de închidere. Acesta va fi pus pe masa Agenţiei de Mediu care aprobă proiectul de închidere. Proiectul va ajunge şi la consilierii locali care vor vota închiderea acesteia.
Tot în această perioadă, Garda de Mediu Dolj desfășoară inspecții la operatorii cu activități cu impact asupra mediului. În cadrul acestor controale, a fost verificat un operator din Craiova care fabrică locomotive electrice. Pentru neregulile constate pe linie de protecție a mediului, acesta a fost sancționat cu amenda maximă în valoare de 40.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS