Declaraţiile de avere ale procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial (DIICOT) Craiova sunt ca un ac în carul cu fân. Ai nevoie de multă răbdare pentru a le găsi. Trebuie apelat la site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, care abia suportă câteva filtre pentru ca o persoană să fie identificată cu mai multă uşurinţă. După ce găseşti ce procurori lucrează la DIICOT Craiova, observi că pe site-ul CSM aceştia au publicat declaraţii de avere completate în 2021. Aşadar, după ce am aflat numele procurorilor de pe site-ul CSM, am trecut pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru a afla cum arată cele mai recente declaraţii de avere ale oamenilor din instituţia de justiţie craioveană.
După ce am studiat toate declaraţiile de avere, am concluzionat că procurorii de la DIICOT Craiova nu stau deloc rău la capitolul salarii, însă unii dintre ei nu au reuşit să strângă prea multă avere. Am găsit, însă, şi o declaraţie de avere în care se găsesc sume impresionante de bani, care ajung la peste 3,3 milioane de lei. Vă arătăm, în cele ce urmează, ce averi au procurorii care fac dreptatea în Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
Şeful DIICOT Craiova, salariu anual de 231.121 de lei
Începem cu declaraţia de avere a şefului DIICOT Craiova, Ion Daniel Scarlat. Acesta a menţionat că deţine, alături de soţie, un teren intravilan de 281 mp, în Craiova. Tot alături de soţie mai deţine trei imobile în Craiova – o casă de locuit (131 mp), un apartament de 70 mp şi încă un imobil de 29 mp, încadrat la „alte categorii de bunuri imobile“. Procurorul din fruntea DIICOT Craiova mai spune că are două autoturisme – o Toyota din 2011 şi un Mitsubishi din 2008.
De asemenea, Ion Daniel Scarlat a mai precizat că a înstrăinat, în ultima lună a anului 2021, un teren în valoare de 80.669 de lei şi că a primit o donaţie de 45.000 de euro. La toate celelalte categorii de bunuri de valoare, procurorul nu a mai menţionat absolut nimic. În conturi, acesta avea, la momentul completării declaraţiei de avere, 174.442 de lei şi 81.523 de euro. La capitolul venituri, şeful DIICOT Craiova a încasat, în 2021, un salariu anual de 231.121 de lei. La această sumă s-au adăugat încă 17.098 de lei din drepturi salariale restante.
Un procuror, salariu mai mare decât şeful
Următoarea declaraţie pe care am analizat-o este cea a procurorului Liviu Vasilescu. Acesta a declarat că nu are niciun teren, ci numai un apartament de 63 mp, în Craiova, alături de soţie. Procurorul a mai specificat că deţine două maşini – un Seat Leon 1 din 2001 şi un Volkswagen Golf Variant din 2018. La toate celelalte categorii de bunuri bate vântul. Procurorul a mai menţionat doar banii pe care îi avea în conturi – 288.315 de lei (inclusiv pensia privată). De asemenea, procurorul are două datorii bancare – una de 40.375 de euro şi una de 70.539 de lei.
Ca salariu, acesta a încasat mai mult decât şeful DIICOT Craiova. În anul 2021 a câştigat 246.025 de lei de la DIICOT Craiova şi încă 2.435 de lei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Julien Stoiculescu, doar un apartament şi mulţi bani în conturi
Un alt procuror din cadrul DIICOT Craiova, Julien Stoiculescu, nu a strâns multă avere, dar se poate mândri cu sume frumoase de bani în conturi. Julien Stoiculescu a declarat că nu are în proprietate niciun teren, ci doar un apartament de 80 mp în Craiova, pe care l-a cumpărat în 2016. Procurorul a mai declarat că are un BMW 525 din 2012 şi o Honda VTX 1300 din 2007. Acesta a mai spus că a vândut un teren intravilan, în iulie 2021, pe care a încasat 384.173 de lei. La capitolul bani în conturi, procurorul stă foarte bine, acesta având 612.446 de lei şi 10.000 de euro.
De asemenea, procurorul a mai acordat două împrumuturi de câte 50.000 de euro unei firme, în nume personal. La alte categorii de bunuri de valoare sunt trase liniuţe. În declaraţia de avere mai este menţionat salariul pe anul 2021, care s-a ridicat la suma de 221.879 de lei. Acesta a mai încasat salarii aferente anilor anteriori, în sumă de 58.667 de lei, dar şi suma de 237.616 de lei în urma punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti.
Sumă ameţitoare de bani în conturile unui procuror DIICOT Craiova
Ajungem acum la un alt procuror al DIICOT Craiova, Mihai Stanciu. Acesta a declarat că are, alături de soţie, un teren intravilan de 102 mp, în Craiova. De asemenea, cei doi soţi mai au un apartament de 106 mp în Craiova şi o maşină Mazda din 2013. În rest, absolut nimic. Procurorul a declarat şi banii pe care îi deţinea în conturi la data completării declaraţiei, iar sumele sunt ameţitoare. Este vorba despre 3.392.999 de lei (incluzând două pensii private) şi încă 25.000 de euro. La capitolul salariu, Mihai Stanciu a încasat, anul trecut, un salariu de 221.819 de lei. La aceşti bani s-au adăugat încă 152.274 de lei din restanţe salariale şi alţi 94.904 lei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj. De asemenea, procurorul a mai încasat alţi 26.281 de lei din dobânzi.
Spiridon Ionuţ Ciprian, o casă imensă şi cinci terenuri
Spiridon Ionuţ Ciprian este un alt procuror din cadrul DIICOT Craiova. În declaraţia acestuia de avere apar patru terenuri intravilane şi unul agricol. Cele intravilane se află în Valea Doftanei, judeţul Prahova (1000 mp), două în Tetoiu, judeţul Vâlcea (800 mp şi 285 mp) şi unul în Craiova (591 mp). Toate acestea au fost cumpărate alături de soţie. Cel agricol se află în localitatea Pogoanele, din judeţul Buzău, şi are o suprafaţă de 73.700 mp şi a fost obţinut în urma unei hotărâri judecătoreşti. Cei doi soţi Spiridon mai au o casă de locuit în Craiova, care are o suprafaţă de 294.78 mp. Procurorul din cadrul DIICOT Craiova mai deţine trei maşini – o Honda CRV din 2020, un Ford Fiesta din 2004 şi o Dacia Spring din 2021. Procurorul a mai menţionat că a vândut o maşină în valoare de 3.000 de euro, în decembrie 2021. La alte categorii de bunuri nu mai există nimic în declaraţia acestuia de avere.
La capitolul bani în conturi, procurorul a specificat că deţine 218.378 de lei (incluzând pensiile private). În declaraţie mai apare un împrumut bancar de 36.290 de lei, scadent în 2024. Ca venituri, procurorul a încasat, anul trecut, fumoasa sumă de 482.834 de lei din salariu şi din drepturi salariale restante. Acestuia i-au mai intrat în conturi încă 7.370 de lei din arendă.
Procurorul Leontina Popescu, doar o garsonieră cumpărată
Ajungem şi la Leontina Popescu, un alt procuror din cadrul DIICOT Craiova. Aceasta spune că deţine un teren intravilan de 1.750 mp în Mischii, Dolj, pe care l-a primit moştenire. De asemenea, aceasta a mai moştenit şi o casă de vacanţă, tot la Mischii. Procurorul a obţinut, prin contract de vânzare-cumpărare doar p garsonieră de 24 mp în Craiova. Leontina Popescu a mai declarat că are un Volkswagen Golf din 2009.
La toate celelalte categorii de bunuri nu a mai fost specificat absolut nimic. Tot restul declaraţiei mai este compus din banii din conturi şi venitul salarial. Astfel, procurorul avea în conturi, la momentul completării declaraţiei, 137.163 de lei. De asemenea, aceasta nu a declarat că ar avea vreo datorie. Ca salariu, aceasta a încasat, de la DIICOT, în 2021, 203.330 de lei. La aceşti bani s-au adăugat venituri aferente anilor anteriori, în valoare de 61.139 de lei.
Dar de nuntă de 80.000 de lei
Un alt procuror, Ionuţ Călina, a declarat că are un apartament de 73 mp în Craiova. În declaraţia de avere a acestuia mai apare un alt apartament în Craiova (59 mp), care este pe numele soţiei. Aceasta a moştenit, alături de alte două persoane, un teren de 50 mp în localitatea Ghimeş, din judeţul Bacău. Tot soţia a mai moştenit, alături de o persoană, un apartament în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău.
Procurorul Ionuţ Călina spune că mai are un BMW din 2013 şi că a strâns din darul de la nuntă, în 2021, suma de 80.000 de lei. De asemenea, acesta a declarat că are în conturi 10.000 de euro şi 11.000 de dolari. Călina are şi cinci credite bancare, cu o valoare totală de 460.894 de lei. La capitolul venituri, procuror a câştigat, anul trecut, de la DIICOT, un salariu de 184.542 de lei, încă 17.573 din restituiri salariale şi alţi 18.497 din restituiri salariale de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
O casă cât un palat…
Mihaela Florentina Burcă, o altă procuroare de la DIICOT Craiova, a declarat că nu are în proprietate niciun teren. Aceasta a menţionat că deţine, alături de soţ, o casă de 331 mp în Craiova. De asemenea, soţul acesteia a mai obţinut, printr-un contract de donaţie, un apartament de 90 mp în Craiova. Procuroarea Burcă a spus că deţine două autoturisme – o Toyota C H din 2020 şi un Mercedes Benz din 2019, ambele cumpărate. În restul declaraţiei domnesc liniuţele. La capitolul active financiare, procuroarea a specificat că are în conturi 190.801 de euro şi 61.032 de lei. Din funcţia de procuror al DIICOT Craiova, Mihaela Florentina Burcă a încasat un salariu de 208.071 de lei în 2021. De asemenea, a mai încasat din sentinţe şi dobânzi legale încă 156.834 de lei.
Patru terenuri moştenite
Maria Augustina Cioplea, o altă procuroare de la DIICOT Craiova, a moştenit patru terenuri (două intravilane şi două agricole) în localitatea olteană Vlădila. Cele două terenuri intravilane au o suprafaţă de 8.297 mp, iar cele agricole 19.252 mp. Din toate acestea, procuroarea deţine o cotă-parte de 50%. De asemenea, aceasta este proprietara unui teren intravilan în Craiova, cu o suprafaţă de 672 mp, pe care l-a cumpărat în acest an. Procuroarea a mai moştenit jumătate dintr-o casă de 80 mp la Vlădila şi tot jumătate dintr-un alt imobil de 30 mp, aflat tot în Vlădila.
La Craiova, Maria Augustina Cioplea mai deţine un apartament de 102,5 mp, pe care l-a cumpărat tot în acest an. Aceasta mai spune că deţine un Volkswagen Golf VI din 2010 şi 81.580 de lei în conturi. La toate celelalte categorii de bunuri, procuroarea a tras linie. Aceasta a mai precizat că are un împrumut bancar de 300.000 de lei, scadent în 2027. Anul trecut, procuroarea a avut un venit salarial de 203.364 de lei. Ea a mai încasat venituri aferente anilor anteriori 42.388 de lei şi încă 4.553 de lei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, din venituri aferente anilor anteriori.
Declaraţia de avere a procuroarei Alina Daniela Ghinescu nu a putut fi studiată, fiindcă aceasta nu a publicat documentul completat în 2022. Cea mai recentă declaraţie de avere a acesteia a fost completată în mai 2021.
Citeşte şi: Declaraţii de avere „nud“, la Judecătoria Craiova