-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpații de joacă reabilitate, în Craiovița Nouă

Spații de joacă reabilitate, în Craiovița Nouă

Două spații de joacă au fost reabilitate în cartierul Craiovița Nouă din municipiul Craiova. Potrivit edilului Olguța Vasilescu, echipamentele de joacă vechi și uzate au fost înlocuite cu unele moderne.

„Cele două spații de joacă de pe esplanada din Craiovița Nouă au fost reabilitate. Echipamentele de joacă au fost înlocuite cu unele noi și moderne, iar întreaga suprafață a fost acoperită cu tartan multicolor.

Astfel, cei mici se pot juca în deplină siguranță la aceste locuri de joacă sub supravegherea atentă a adulților. De asemenea, întreaga zonă se află în proces de revitalizare, iar în această iarnă, esplanada din Craiovița Nouă va fi iluminată de sărbători și vom amenaja aici și un mic Târg de Crăciun“, a anunțat Olguța Vasilescu, pe Facebook.

Reabilitarea locurilor de joacă din Craiova implică schimbarea echipamentelor uzate cu altele noi și se face în baza unui acord cadru pe patru ani în valoare de aproape 5 milioane de euro încheiat în acest an. În contract este prevăzut și amenajarea unor locuri noi de joacă, un astfel de loc fiind amenajat în Parcul „Nicolae Romanescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS