0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTerenul pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie „înghite“ 567.000 de euro

Terenul pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie „înghite“ 567.000 de euro

Primăria Craiova cumpără două terenuri destinate extinderii Cimitirului Dorobănţie. Achiziţia a fost aprobată deja de Consiliul Local, în şedinţa ordinară de joi urmând să fie votată valoarea tranzacţiei. Cele două hectare de teren vor costa 567.527 de euro, conform raportului de evaluare întocmit recent.

Terenul pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie „înghite“ 567.000 de euro. La Craiova continuă campania de achiziţie a unor terenuri private, pe care municipalitatea vrea să le redea comunităţii sub o altă formă: locuri de joacă, spaţii verzi sau parcări. De fapt, acesta este şi motivul invocat de autorităţile locale pentru shoppingul de terenuri demarat în acest an, acţiune pentru care s-a şi prevăzut în bugetul Craiovei o sumă considerabilă: peste 11 milioane de lei.

Pornind de la premiza că oraşul ar avea mereu nevoie de un nou loc de joacă, de un spaţiu verde sau de o parcare, primăria cumpără teren după teren. Pe unele le oferă chiar proprietarii, pe altele le solicită primăria atunci când îşi dă seama că nu poate da curs cererii proprietarului care solicită certificat de urbanism pentru o construcţie. Cel puţin aşa se menţionează în toate proiectele de hotărâre care presupun achiziţia de terenuri. 

Se cumpără terenuri și pentru cimitire

Şi ar mai fi o categorie de terenuri: cele pretabile pentru extinderea cimitirelor. O astfel de extindere s-ar pregăti pentru Cimitirul Dorobănție, aflat în domeniul public al Craiovei și în administrarea RAADPFL. „Facem precizarea că la nivelul municipiului Craiova există o nevoie acută a locurilor de veci, iar pentru cimitirul Dorobănție municipiul Craiova nu dispune de teren necesar extinderii acestuia“, se arată în două proiecte de hotărâre prin care primăria vrea să cumpere terenuri.

Este vorba de un teren de 12.490 mp, situat pe strada Buzăului nr. 3, şi unul de 8.405 mp, situat pe strada Dorobanților nr. 52. Pentru cele două hectare de teren, municipalitatea va plăti în total 567.527 euro. Pentru vânzători, afacerea cu primăria este una profitabilă. Ambele tranzacţii se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi a Consiliului Local. 

Terenul pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie „înghite“ 567.000 de euro. Terenul de pe Buzăului şi-a dublat preţul în mai puţin de doi ani

Achiziţia terenului de 12.490 mp de pe strada Buzăului a fost aprobată încă din ianuarie 2022. Terenul aparține unor craioveni care, la rândul lor, îl cumpăraseră în octombrie 2020 de la o societate comercială. Prețul de achiziție de la acel moment a fost de 177.000 de euro, echivalentul a 861.901 lei, la un curs de 4,869 lei/euro. Suprafaţa a fost chiar mai mare, proprietarii dezmembrând terenul spre finalul anului 2021, înainte de a-l propune Primăriei Craiova. Municipalitatea a solicitat apoi evaluarea terenului, pentru a şti preţul de la care va porni negocierea. 

Primăria Craiova va plăti 370.000 de euro pentru terenul de 12.490 mp de pe strada Buzăului, pretabil pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie. În urmă cu doi ani, terenul era cumpărat cu 177.000 de euro

Raportul de evaluare a fost întocmit în luna iulie 2022, preţul fiind acum mai mult decât dublu faţă de cel plătit de actualii proprietari în urmă cu nici doi ani. „În cadrul raportului de evaluare, în urma analizelor şi calculelor efectuate, s-a obţinut următoarea valoare: 1.829.139 lei, echivalentul a 370.346 euro (146,45 lei/mp echivalent 29,65 euro/mp). Valorile nu includ TVA. Conversia lei/euro a fost făcută la cursul de referință BNR de 4,9390 lei/euro, curs valutar din 18.07.2022, data efectivă la care a fost inspectat imobilul şi făcută evaluarea“, se arăta în raportul de evaluare. După cum se observă, între cursul de schimb leu/euro din 2020 şi cel din 2022 nu este mare diferenţă, dar valoarea terenului a crescut considerabil. 

Terenul pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie „înghite“ 567.000 de euro. Evaluatorul nu şi-a schimbat părerea

Proiectul de hotărâre prin care Consiliul Local (CL) urma să-şi însuşească preţul de pornire al negocierii preţului de achiziţie a terenului de 12.490 mp de pe strada Buzăului, pretabil pentru extinderea Cimitirului Dorobănţie, s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 25 august 2022. A fost însă retras în urma discuţiilor iscate de grupul USR, pe seama sumei care urma să fie plătită din bugetul local.

Useriştii au considerat că raportul de evaluare are mai multe vicii şi că preţul real al terenului ar fi mult mai mic decât cel înaintat de evaluator. „Aici vorbim de banii cetăţenilor şi nu ne putem permite să plătim un preţ aproape dublu“, a susţinut atunci Cezar Drăgoescu, liderul grupului USR din CL Craiova. Acesta a cerut o verificare a evaluării, „pentru a vedea dacă se menţine acest preţ“. „Nu putem să cerem o reevaluare, dar putem să trimitem observaţiile dumneavoastră evaluatorului“, i-a răspuns edilul Olguţa Vasilescu. 

Evaluatorul a primit observaţiile, le-a răspuns punctual şi… a menţinut preţul. Nu a scăzut nici măcar un cent, aşa că în şedinţa de joi preţul supus aprobării este identic cu cel propus în şedinţa din august: 1.829.139 lei, echivalentul a 370.346 euro. În răspunsul adresat primăriei, evaluatorul a precizat că a procedat corect atunci când a făcut evaluarea, susţinând că observaţiile primite sunt nesusţinute temeinic, tendenţioase şi nefondate. 

Terenul de pe Dorobanților: 130.000 de lei în 2007, 973.000 de lei în 2022

În ceea ce priveşte celălalt teren dorit de municipalitate pentru extinderea cimitirului Dorobănţie, acesta va fi cumpărat de la un craiovean care l-a achiziţionat în 2007 pentru suma de 130.000 de lei. Proprietarul a notificat în acest an primăria că intenţionează să-l vândă, iar autoritatea locală a fost de acord cu solicitarea. Achiziţia a fost aprobată în şedinţa de luna trecută, iar joi va fi votat preţul de la care va pleca negocierea, după ce a fost întocmită evaluarea. 

Conform raportului aceluiaşi evaluator, terenul în suprafață de 8.435 mp din acte și 8.405 mp din măsurători, situat pe strada Dorobanților, nr. 52, are o valoare de 973.977 lei, echivalentul a 197.181 euro (115,88 lei/mp echivalent 23,46 euro/mp). Valorile nu includ TVA, iar conversia lei/euro a fost făcută la cursul de referință BNR de 4,9395 lei/euro, curs valutar din 11.10.2022, data la care a fost inspectat imobilul şi făcută evaluarea. Şi aici creşterea este semnificativă, dar diferenţa de timp de la cumpărare până la vânzarea de acum este mare – 15 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS