-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDamf de scumpire pentru gunoiul craiovenilor

Damf de scumpire pentru gunoiul craiovenilor

Mai mult ca sigur, din anul următor, craiovenii vor plăti mai scump pentru colectarea gunoiului. Modificarea Legii 101/2006 şi Ordinului ANRSC 640/2022 fac referiri la ajustarea sau schimbarea tarifelor pentru colectarea deşeurilor. Modificarea tarifelor ar putea schimba cât de curânt taxa pentru gunoi în Craiova şi tot judeţul. Drept urmare, ADI Eco Dolj lucrează la modificarea tarifelor şi taxelor de salubrizare pentru Craiova şi judeţ. Acestea vor fi aprobate ulterior de către autorităţile locale.

„Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au următoarele atribuţii: aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării taxei de salubrizare, inclusiv aprobarea, prin aceeaşi hotărâre, a ajustării sau modificării taxei de salubrizare ori de câte ori aprobă ajustarea sau modificarea vreunui tarif component al activităţilor desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale, în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.”, se spune în Legea 101/2006.
Modificarea urmează să se facă în termen de 30 de zile după stabilirea acesteia de către ADI Eco Dolj: „aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării taxei de salubrizare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară a hotărârii de aprobare a tarifelor distincte pentru gestionarea fracţiunilor de deşeuri municipale colectate separat, în cazul în care asociaţia de dezvoltare intercomunitară are calitatea de autoritate contractantă pentru toate activităţile desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale ori în situaţia în care există mai multe autorităţi contractante pentru activităţile desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale”, se spune în aceeaşi lege.

Şi Ordinului ANRSC face referire la ajustarea sau modificarea tarifelor pentru activităţile de salubrizare. „Prezentele norme metodologice se aplică de către autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară, la aprobarea tarifelor pentru activitățile de salubrizare, la aprobarea tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea fracțiilor de deșeuri municipale colectate separat, precum și la aprobarea de către autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a taxelor de salubrizare pentru utilizatori„, se spune în art. 2 din Ordinul ANRSC 640/2022.

Gunoi
Taxa de salubrizare plătită de craioveni în 2022 este de 12 lei/lună. De ridicarea gunoiului menajer din Craiova şi Dolj se ocupă firma Iridex.

Creşte tariful, creşte şi taxa de salubrizare

În ordin se arată punct cu punct cum se calculează tarifele şi taxele de salubrizare. ADI EcoDolj are la dispoziţie 120 de zile de la modificarea legislativă să recalculeze taxele şi tarifele.

„Avem termen 120 de zile să regândim toate taxele şi tarifele de salubrizare. S-a clarificat prin aceste reglementări legale, taxele de salubrizare se vor modifica ori de câte ori se schimbă tarifele de salubrizare. Dacă intră în vigoare un nou tarif , faci o altă taxă. Nu se vor mai aplica regulile de până acum. Modificările sunt destul de complicate. De reţinut este că cei care nu colectează separat vor avea tarife mari, în acest sens este dată legea”, spune Adela Plăcintescu, director ADI EcoDolj.


În concluzie, tarifele şi taxa specială de salubrizare ar putea să crească sau să scadă, spun reprezentanţii ADI Eco Dolj.

„Se pune mare accent pe indicatorii de performanţă, pe suportarea taxei pentru economia circulară. Se va pune o taxă suplimentară pentru cei care nu colectează separta. În anexele indicate de Ordin trebuie aşezate toate cantităţile, indicatorii de performanţă. Ulterior se vor vedea modificările taxelor şi tarifelor, impactate de modificările aduse de Ordin şi de Legea 101. Se vor scoate vânzările de reciclabile din tarife şi vor fi plasate către populaţie. Va fi un alt mod de calcul şi clar se vor modifica aceste taxe şi tarife. Indicele de inflaţie cu siguranţă va avea şi el un aport însemnat la modificare şi cu siguranţă vor duce la creşterea acestora. Taxele se modifică ori de câte ori se modifică tarifele”, explică Adela Plăcintescu, director ADI EcoDolj.

De precizat că, tarifele sunt percepute de către operatorul de salubritate, SC Iridex şi se regăsesc în taxa specială de salubritate pe care o plăteşte fiecare craiovean. De exemplu, Iridexul percepe tarif pentru sortare, pentru compostare, operarea staţiilor de transfer. Pentru anul 2022, taxa specială de salubrizare este de 12 lei/persoană, taxă aprobată prin HCL 532/2021.

Depozitul de la Mofleni
Depozitul de la Mofleni

Tarife pentru gunoiul din Craiova

La acest moment tarifele sunt următoarele:
„a) Tarif pentru activitatea de sortare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţia de sortare – 1,65 lei/tonă fără TVA;
b) Tarif pentru activitatea de operare/administrare a staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale cu excepția hârtiei, metalului, plasticului şi sticlei din deşeurile municipale – 142,31 lei/tonă fără TVA;c) Tarif pentru activitatea de operare/administrare a staţiilor de transfer a deșeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale – 0,01 lei/tonă fără TVA;
d) Tarif pentru activitatea de organizare a prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor biodegradabile în staţiile de compostare – 167,66 lei/tonă fără TVA. Tarifele pentru operarea staţiilor de transfer vor include şi costul transportului până la
următoarea facilitate de tratare/eliminare. Tarifele pentru operarea staţiilor de compostare şi a staţiei de sortare vor include şi costul
transportului reziduurilor rezultate din sortare/compostare până la depozit, costul depozitarii acestor reziduuri şi contribuţia pentru economia
circulară.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS