5.6 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCele două noi creşe din Craiova, gata în 2025

Cele două noi creşe din Craiova, gata în 2025

Cele două noi creşe din Craiova, gata în 2025. În urmă cu un an, Consiliul Local (CL) Craiova aproba predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de investiţii „CNI“ S.A., pe bază de protocol, a două suprafeţe de teren în vederea construirii unor creşe.

Ambele suprafeţe de teren erau în zona Potelu – Veterani, unde ar fi nevoie de creşe „tip mare“, adică pentru 11 grupe şi un număr maxim de 110 copii. Un teren era situat în Cartierul Romanescu, strada Potelu, Tarlaua 27, Parcela 1, cu suprafaţa măsurată de 9.112 mp (dintr-o suprafaţă totală de teren de 24.000 mp), celălalt în cartierul Veterani, pe strada Artileriei (zona blocurilor ANL), cu o suprafaţă măsurată de 6.840 mp. Ambele terenuri aparțineau domeniului privat al municipiului Craiova, iar conform hotărărilor CL ele trebuia predate libere de sarcini Ministerul Dezvoltării, pentru realizarea investiției propuse: două creşe mari, din cele stas construite de CNI în ţară, prin „Programul de construire creşe noi“. 

Conform datelor din proiectele aprobate în data de 28 octombrie 2021, valoarea investiției se ridica la 22.478.830,10 lei cu TVA, pentru fiecare creșă (fonduri guvernamentale). Primăria Craiova urma să suporte doar cheltuielile pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). De asemenea, prin votul din 28 octombrie 2021, Consiliul Local Craiova se obliga ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioada de minim 15 ani. 

Finanţarea – după un an, realizarea – după alţi trei

De la hotărârea CL Craiova de predare a amplasamentului către Ministerul Dezvoltării pentru creşele din zona Potelu – Veterani şi obţinerea finanţării pentru cele două obiective de investiţii a trecut aproape un an. În data de 22 septembrie 2022, primarul Olguţa Vasilescu anunţa semnarea contractului de finanţare pentru cele două creşe, pomenind însă de fonduri europene. Semnătura pe contract a aparţinut „vicelui“ adus de la PNL.

„Viceprimarul Răzvan Diaconu a semnat, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru cele două construcții, banii provenind în proporție de 100% din fonduri europene. Creșele se vor regăsi pe străzile Potelu, respectiv Artileriei, iar construirea lor vine în sprijinul comunităților din aceste zone relativ noi ale orașului, care s-au dezvoltat în ultimii ani. Fiecare dintre cele două instituții va putea oferi servicii complete pentru câte 110 copii, dar și spații verzi și locuri de joacă. De asemenea, proiectele creșelor prevăd construcții moderne, cu regimul de înălțime parter, cu nuclee separate în funcție de necesități, dar și cu panouri solare și fotovoltaice“, scria, pe Facebook, edilul Craiovei. 

Potrivit aceleiaşi postări, termenul de finalizare a celor două creşe este de 37 de luni din momentul semnării contractului de finanțare. Adică în octombrie 2025. La patru ani distanţă de la aprobarea predării terenului către Ministerul Dezvoltării.

Cele două noi creşe din Craiova, gata în 2025. A fost emis un prim certificat de urbanism

Zilele trecute, Primăria Craiova a emis certificatul de urbanism pentru construirea creşei din strada Potelu, Tarlaua 27, Parcela 1. Conform documentului, folosinţa actuală a terenului este de teren arabil, însă destinaţia după PUZ/PUD este de zonă rezidenţială cu locuinţe colective şi funcţiuni complementare, afectat parţial de străzi propuse prin PUZ/PUD și reţele de utilitate publică şi culoarele de protecţie ale acestora. Amplasamentul de 9.112 mp este situat, de fapt, în zona rezidenţială de locuinţe colective cu regim de înălţime maxim de S+P+3. 

În prezent, în Craiova sunt nouă creșe. În iunie 2022, Consiliul Local a aprobat achiziţionarea unui teren în suprafață de 11.383 mp din acte şi 11.661 mp din măsurători, situat pe strada Carpenului, nr. 79, tot pentru construirea unei creşe. Deocamdată nu a apărut şi raportul de evaluare, care stabileşte şi preţul de la care va porni negocierea pentru cumpărarea terenului respectiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS