6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLoc de veci în Craiova, mai scump decât o vilă de lux

Loc de veci în Craiova, mai scump decât o vilă de lux

În Craiova, să mori a devenit o chestiune mult prea costisitoare. Iar dacă cel care moare nu a pregătit deloc terenul înainte, întreaga greutate cade pe umărul moştenitorilor, care trebuie să rezolve în două-trei zile o mulţime de treburi, dar şi să scoată sume uriaşe din buzunar.

Banul dictează chiar şi în momentul morţii. Sună macabru, dar din păcate acesta este purul adevăr. Nici până în anul 2022 foarte mulţi oameni nu au scăpat de obiceiurile străvechi de a se pregăti pentru înmormântare cu mult înainte de a veni momentul plecării la cele veşnice. Unul dintre principalele motive este acela că nu vor ca moştenitorii să aibă foarte multe cheltuieli. Dincolo de toate celelalte costurii pe care le presupune o înmormântare, am vrut să vedem cât mai sunt preţurile locurilor de veci din cimitirele craiovene. Costurile sunt absolut ameţitoare!

O capelă, mult mai scumpă decât o vilă de lux

Cel mai scump loc de veci pus în vânzare pe site-urile online pare să fie unul din Cimitirul Ungureni. E drept, este vorba despre o capelă construită de un arhitect şi de un sculptor. Aceasta permite înhumarea a nouă persoane, însă preţul este mult mai mare decât al unei vile de lux. „Vând cavou-capelă funerară în Cimitirul Ungureni, Craiova. Construcție anul 1910, realizată de arhitect Paul Smarandescu și sculptor George Boboc. Conține nouă morminte pentru înhumare, având suprafața totală de 7/6 mp“, scrie în anunţul publicat pe internet, însoţit de fotografii. Însă, când arunci o privire la preţ, rămâi blocat. Construcţia se vinde cu nici mai mult, nici mai puţin decât 200.000 de euro, adică un milion de lei.

Majoritatea locurilor de veci din Cimitirul Ungureni sunt cele mai scumpe de pe piaţă. Pe locul doi, după capela de 200.000 de euro, se află două locuri de veci, despre care vânzătorul spune că se pot folosi pentru patru înhumări, câte două suprapuse. Aceste două locuri costă 123.000 de euro. Ca o comparaţie, în Craiova îţi poţi cumpăra, cu 150.000 de euro, o vilă luxoasă, nou-construită.

Locurile de veci din alte cimitire, mai ieftine

Restul locurilor de veci din Ungureni se vând cu 35.000 de lei, 29.500 de lei, 27.000 de lei, 24.000 de lei, 17.500 de lei. În Cimitirul Sineasca preţurile sunt puţin mai mici comparativ cu Ungureni, însă variază în jurul sumei de 20.000 de lei. În Cimitirul de Nord, Roboaica, Popova, un loc de veci variază undeva între 8.000 de lei şi 10.000 de lei. Printre anunţuri se specifică faptul că acele locuri de veci sunt concesionate pe 25 de ani. Aşadar, o persoană care a reuşit să concesioneze de la RAADPFL un loc de veci pe o perioadă de 25 de ani, încearcă să îl vândă.

Cum se concesionează locurile de veci de la RAADPFL

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova are în administrare Cimitirele Ungureni, Sineasca, Craiova-Nord şi Dorobănţia. Regulamentul privind funcţionarea cimitirelor spune, la Art.7 că „locurile de înhumare din cimitirele aflate în administrarea R.A.A.D.P.F.L. Craiova sunt atribuite în concesiune, la cerere, în condiţiile legii şi prezentului Regulament. Art.8. (1) Locurile de înhumare pot fi atribuite în concesiune, astfel : a) pentru o durată de 7 ani, după decesul unei persoane, pe baza aprobăriicererii de către Comisia de Pompe Funebre din cadrul R.A.A.D.P.F.L. Craiova, cu plata integrală şi anticipată a redevenţei ; b) pentru o durată de 25 de ani, cu sau fără caz de deces, pe baza aprobării cererii de către Comisia de Pompe Funebre din cadrul R.A.A.D.P.F.L. Craiova, cu plata integrală şi anticipată a redevenţei“.

Acelaşi regulament menţionează că „titular al concesiunii va fi ruda cea mai apropiată de decedat, respectiv soţ/soţie, copil, părinte, frate, soră sau alte rude, în ordinea gradului de rudenie, în baza declaraţiei scrise a solicitantului înhumării şi a înscrisurilor doveditoare în acest sens. (3) Locurile de înhumare atribuite anterior anului 2000 cu specificarea “pe
veci” şi care ulterior au fost trecute într-un regim de concesionare pe 7 sau 25 de ani, dobândesc regimul de locuri atribuite în concesionare pe termen limitat. Acest regim se dobândeste la cerere, pe baza evidenţelor Operatorului, precum şi actelor prezentate de partea interesată în dovedirea cererii“, mai specifică regulamentul.

Cât costă concesionarea

Reprezentanţii RAADPFL Dolj ne-au transmis că preţul pentru concesionare este de câteva sute de lei, în funcţie de perioada pe care se face concesionarea unui loc de veci din cimitirele administrate de regie.

„Concesionarea pe 7 ani costă 231 de lei, iar pe 25 de ani – 413 lei. În cazul unui deces, locul de veci se acordă imediat. În celelalte cazuri cu drept de atribuire prevăzute în Regulamentul privind funcționarea cimitirelor, cererile vor fi analizate şi aprobate de Comisia Pompe Funebre a R.A.A.D.P.F.L. Craiova. Dacă vor fi îndeplinite condițiile de acordare, solicitanților li se aprobă concesionarea unui loc de veci într-unul din cimitirele Craiova Nord, Dorobănția sau Ungureni și vor primi răspuns în cel mult 30 de zile.

Ținând cont de multitudinea cererilor de concesionare, atribuirea efectivă a noilor locuri de veci se va efectua în perioada următoare, în funcție de numărul de decese și de solicitările anterior aprobate. O persoană poate vinde doar lucrările funerare executate asupra locului de veci. Noului proprietar al lucrărilor funerare i se va încheia o nouă concesiune pe 7 sau 25 de ani.“, a declarat Daniela Ochea, purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS