0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDisputa pentru drumurile naţionale din Oltenia se mută la Bucureşti

Disputa pentru drumurile naţionale din Oltenia se mută la Bucureşti

Scandalul iscat după licitaţia pentru întreţinerea drumurilor naţionale din Oltenia în următorii patru ani se mută în Capitală. Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova şi-au declinat competenţa în soluţionarea cauzei şi i-au trimis pe contestatari la omologii lor de la Bucureşti. Trei firme s-au considerat nedreptăţite de alegerea făcută de DRDP Craiova şi au contestat atribuirea contractelor la CNSC. Consiliul le-a respis contestaţiile, aşa că s-a ajuns la instanţă.

Disputa pentru drumurile naţionale din Oltenia va continua la Bucureşti. Aşa cum GdS v-a prezentat pe larg şi luna trecută, instanţa va avea ultimul cuvânt în cazul megalicitaţiei de 98 de milioane de euro (valoare estimată) pentru întreţinerea periodică pe a drumurilor naţionale aflate în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Numai că decizia se va lua în Capitală, după ce Curtea de Apel Craiova şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Atribuirea contractelor de întreţinere a drumurilor naţionale din Oltenia a stârnit un imens scandal. Asta după ce din suma totală pusă la bătaie de CNAIR, prin DRDP Craiova, pentru turnarea de covoare asfaltice şi execuția de marcaje rutiere în următorii patru ani, 60 de milioane de euro ar urma să ia drumul Piteştiului. Vorbim de valoarea de atribuire a patru din cele şase loturi scoase la licitaţie, în speţă loturile Craiova, Slatina, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, care au fost câştigate de o singură firmă: General Trust Argeş SRL.

Pe scurt, procedura de achiziţie a demarat la începutul lunii iunie, cu termen final de primire a ofertelor data de 12 iulie. 11 asocieri de firme s-au prezentat la licitaţie, iar alegerea făcută de DRDP Craiova a stârnit controverse. Două firme s-au asociat şi au obţinut loturile Severin şi Orşova, dar bătălia mare s-a dat pentru drumurile naţionale din Dolj, Olt, Gorj şi Vâlcea. General Trust a depus oferte pentru cele patru loturi şi le-a câştigat pe toate. Aşa a început scandalul. DRDP s-a trezit cu nu mai puţin de şase contestaţii, depuse de trei firme şi asocieri de firme, care au considerat că atribuirea a fost una „cu dedicaţie“. Eliminate din competiţie, Strabag (Austria), Strade Bauunternehmung SRL (Craiova) şi Panadria SRL (Găneasa) au pornit războiul cu DRDP Craiova.

Disputa pentru drumurile naţionale din Oltenia se mută la Curtea de Apel Bucureşti. Şase contestaţii, toate respinse de CNSC

Cele şase contestaţii au ajuns, luna trecută, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Strade Bauunternehmung SRL a cerut anularea adresei de comunicare a rezultatului licitației, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse, cu consecința declarării acesteia drept conformă și admisibilă și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de General Trust Argeș SRL, cu consecința declarării acesteia ca neconformă și inadmisibilă. De asemenea, firma din Craiova a cerut să fie reluată procedura de atribuire de la etapa evaluării ofertelor.

Disputa pentru drumurile naţionale din Oltenia se mută la Bucureşti
Bătălia pentru întreţinerea drumurilor naţionale din Dolj, Olt, Gorj şi Vâlcea în următorii patru ani a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti

Panadria SRL a cerut anularea răspunsului prin care DRDP Craiova i-a refuzat accesul la dosarul de achiziție publică, obligarea autorității contractante de a pune la dispoziție dosarul de achiziție publică, repunerea în termenul de contestare a modului de evaluare a ofertei firmei General Trust și pronunțarea unei decizii ulterior datei la care se va permite accesul la dosarul achiziției publice, dar şi anularea rezultatului procedurii de atribuire. De asemenea, Strabag SRL a solicitat CNSC anularea adresei de comunicare a rezultatului licitației, prin care oferta sa a fost exclusă din procedura de atribuire, anularea raportului procedurii de atribuire şi reevaluarea ofertei depuse, cu consecința remedierii punctajului acordat acesteia. Consiliul nu a stat însă la discuţii şi a respins toate contestaţiile, ca nefondate.

Decizia se va lua la Bucureşti

La licitaţia pentru întreţinerea drumurilor naţionale din Oltenia, Strabag a depus oferte pentru loturile 3 şi 4 (Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea), Strade Bauunternehmung SRL pentru loturile Craiova şi Târgu Jiu, iar Panadria SRL şi-a depus candidatura la loturile 4 şi 5 (Râmnicu Vâlcea şi Slatina). Toate loturile au ajuns la General Trust Argeş SRL. Cum CNSC a respins contestaţiile, firmele în cauză şi-au căutat dreptatea în instanţă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova şi-au declinat însă competenţa în soluţionarea cauzei şi i-au trimis pe contestatari la omologii lor de la Bucureşti. „Tip soluţie: Declină soluţionarea cauzei. Soluţia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Craiova, în soluţionarea plângerii. Declină competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia CAF. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 21.11.2022“, a fost decizia Curţii de Apel Craiova, pronunţată la începutul acestei săptămâni. Rămâne de văzut cum vor analiza speţa judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti. Cel mai probabil, prima înfăţişare va avea loc luna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS