ANL construieşte 30 de locuinţe pentru tineri la Segarcea. Până să fie implicată, din nou, în proiectul „cartierului chinezesc“ de la Craiova, Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va construi un bloc în oraşul Segarcea.
Mai exact, două tronsoane cu regim de înălțime P+3E care vor avea 30 de unităţi locative, toate destinate tinerilor, în vederea închirierii. Lucrările, estimate la valoarea de 8,7 milioane de lei (TVA inclus), au fost scoase la licitaţie săptămâna trecută, ANL înaintând un termen de o lună pentru primirea ofertelor (29 decembrie).
Locuinţele pentru tineri destinate închirierii vor fi construite pe strada Unirii, nr 29 D (în spatele Liceului „Horia Vintilă“), pe un teren de 28.901 mp aparţinând domeniului public al oraşului. Investiţia va fi realizată de ANL, iar partea de utilităţi cade în sarcina Primăriei Segarcea.
„Este un proiect pentru care noi am făcut solicitare către Agenţia Naţională pentru Locuinţe încă din 2017. A mai fost o licitaţie, dar s-a anulat, nu ştiu din ce motiv. ANL se ocupă de procedură. Cert este că există solicitări pentru locuinţe la Segarcea, au văzut şi reprezentanţii Agenţiei când au venit aici. De fapt, cereri pentru locuinţe sunt nu doar la noi în Segarcea, ci şi în comunele învecinate. Cele 30 de garsoniere şi apartamente vor fi binevenite. Sper să fie găsit şi constructorul care să ducă la capăt acest proiect, având în vedere contextul actual şi creşterile de preţuri din domeniul construcţiilor“, a afirmat primarul oraşului Segarcea, Nicolae Tutunaru.
Locuinţe pentru tineri la Segarcea. Bloc cu centrală termică şi panouri solare
Potrivit anunţului de participare la licitaţie, contractul are ca scop execuția lucrărilor de construcții-montaj, inclusiv întocmire certificat energetic și întocmire, verificare și avizare dosare instalații energie electrică aferente obiectivului de investiție „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Dolj, oraș Segarcea, strada Unirii, nr 29 D, etapa 1”. Vorbim aici de 30 de unități locative, din care 22 de garsoniere, şase apartamente cu două camere şi două apartamente cu trei camere (bloc cu 2 tronsoane, cu regim de înălțime P+3E).
„Lucrările tehnico-edilitare aferente investiţiei se suportă de către Consiliul Local al orașului Segarcea din bugetul propriu. Valoarea estimată, fără TVA, a contractului de execuție lucrări de construcții-montaj este de 7.311.176,09 lei fără TVA (inclusiv întocmire certificat energetic și întocmire, verificare și avizare dosare instalații energie electrică). În valoarea estimată nu sunt incluse sume reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute“, se specifică în anunţ. Conform caietului de sarcini, blocul va avea centrală termică proprie şi va fi dotat cu panouri solare. Alimentarea cu apă a ansamblului de locuinţe se va realiza prin racordarea la reţeaua publică de alimentare cu apă existentă în zonă. Constructorul care va oferi cel mai mic preţ va obţine contractul de execuţie a locuinţelor.
Care sunt condițiile de intrare în programul „Locuințe pentru tineri destinate închirierii“
Potrivit site-ului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, programul „Locuințe pentru tineri destinate închirierii“ se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. Tinerii își pot depune cererile și dosarele la autoritățile publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află aceste locuințe.
Tinerii care și-au depus dosarele și au împlinit 35 de ani fără a beneficia de o astfel de locuință pot primi repartiții în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste. Locuințele pentru tineri pot fi cumpărate după o perioadă de închiriere de minim un an.