0 C
Craiova
luni, 16 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElectroputere Mall, evacuat din nou

Electroputere Mall, evacuat din nou

Clienţii Electroputere Mall au fost evacuaţi, din nou, în această dimineaţă. Câţiva oameni care se aflau în interiorul mall-ului, în momentul declanşării alarmei, ne-au transmis că a fost întreruptă complet electricitatea pentru o scurtă perioadă de timp, apoi a funcţionat doar pe culoarele centrului comercial.

Reprezentanţii Electroputere Mall spun că nu a fost vorba despre o situaţie gravă. „A fost o defecţiune la senzorii unuia dintre magazinele din incinta centrului comercial. Din cauza acestei defecţiuni s-a declanşat alarma. În aceste condiţii, în mod obligatoriu, se fac verificările de rigoare, pentru a evita situaţii neplăcute sau grave. Este un protocol care trebuie urmat. Din fericire, nu a fost vorba de un incendiu sau degajare de fum, a fost strict o defecţiune. Situaţia a fost restabilită complet. În acest moment activitatea mall-ului se derulează în condiţii normale“, a declarat Victoria Căpruciu, manager de marketing.

Pe 5 noiembrie, mall-ul a mai fost evacuat. Reprezentanţii centrului comercial au transmis, la vremea respectivă, că sistemul de avertizare în caz de incendiu a fost declanşat accidental. Evacuarea a avut loc şi atunci în conformitate cu protocolul de siguranță în situații de urgență. Nici pe 5 noiembrie nu a fost identificată vreo sursă de foc sau de fum în interiorul sau în imediata apropiere a clădirii.

Citeşte şi: Crăciun în noroi pentru mulţi craioveni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS