4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFonduri din PNRR pentru modernizarea a două colegii din Târgu Jiu

Fonduri din PNRR pentru modernizarea a două colegii din Târgu Jiu

Două colegii naționale din Târgu Jiu vor fi reabilitate cu fonduri din PNRR. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a semnat vineri la Ministerul Dezvoltării contractele de finanțare pentru cele două unități de învățământ.

„Am semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, contractele pentru creșterea performanței energetice și reabilitarea a două instituții de învățământ liceal din Târgu Jiu, cu finanțare prin PNRR: Colegiul Tehnic „Ion Mincu” (aproape 4 milioane de euro) și Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” (1,4 milioane de euro). Am fost însoțit de directorul de la „Ion Mincu”, domnul Leontin Haralambie Hăinaru, directorul adjunct al CNET, domnul Valentin Olaru și inspectorul școlar general adjunct Justin Sebastian Paralescu (cadru didactic la „Ecaterina Teodoroiu”).

În cazul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” se are în vedere reabilitarea termică a clădirii liceului, a sălii de sport și a căminului, unde, pe lângă montarea panourilor fotovoltaice, vom reabilita pereții, tâmplăria, sistemul de încălzire, se va reface întreaga instalație de iluminat, înlocuindu-se vechile corpuri de iluminat cu unele moderne, de tip LED, și se va reabilita sistemul de furnizare a apei calde pentru cămin.

La Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” se urmărește izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC cu geamuri tristrat și acoperire low-e, înlocuirea radiatoarelor și conductelor, reabilitarea și modernizarea sistemului de producere a agentului termic, dar și a instalațiilor electrice – iluminat și prize, boilere pentru apa caldă curentă și instalarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.”, potrivit primarului din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS