O casă monument istoric din centrul Craiovei a fost propusă spre cumpărare primăriei. Imobilul, situat pe strada Unirii nr. 7, este compus din teren în suprafaţă de 1.262 mp şi construcţie cu regim de înălţime S+P+1E+M, cu o suprafaţă utilă de 238,13 mp la subsol, 266,23 mp la parter, 78,69 mp la etaj şi mansardă în suprafaţă de 308,12 mp.
Clădirea a funcţionat ca sediu pentru Banca Turco-Română, înainte ca aceasta să dea faliment în 2002. Lichidator a devenit Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, care a scos casa la licitaţie în 2003. În decembrie 2004, imobilul de pe strada Unirii a intrat în posesia SC Immobiliare Italo Romena SRL, societate care vine acum cu propunerea de vânzare către Primăria Craiova.
De fapt, firma şi-a manifestat intenţia de a vinde oricum casa monument istoric, dar s-a adresat mai întâi primăriei, pentru a i se comunica dacă instituţia îşi exercită dreptul de preempţiune, conform legii (dreptul de a fi preferat la cumpărarea unui lucru). În adresa transmisă Primăriei Craiova, proprietarul a înaintat şi o sumă: 620.000 de euro. Oferta de vânzare pare un chilipir dacă ţinem cont de zonă – kilometrul 0 al municipiului, şi de cum arată imobilul. Achiziţia va fi supusă spre aprobare Consiliului Local în şedinţa de astăzi, însă preţul de pornire al negocierii va fi stabilit ulterior, pe baza unui raport de evaluare care fi supus, de asemenea, aprobării CL. Cheltuielile cu perfectarea actelor notariale și efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege vor fi suportate de către municipiul Craiova.
Imobilul, cunoscut sub denumirea de Casa Stoilov-Bolintineanu
Imobilul pentru care primăria şi-a manifestat intenţia de cumpărare este cunoscut sub denumirea de Casa Stoilov-Bolintineanu şi este monument istoric de clasa II. În referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind achiziţionarea clădirii de pe Unirii se face menţiunea că proprietarul a făcut dovada faptului că este vorba de un monument istoric, iar primăria susţine că este oportună achiziţia sa. În referat se mai menţionează că „la nivelul municipiului Craiova există o nevoie acută de astfel de imobile, în vederea stabilirii sediilor instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Craiova, instituţii ce au un rol important în îmbunătăţirea calităţii şi performanţei serviciilor de administraţie publică locală“.
Revenind la preţul tranzacţiei, acesta va fi stabilit de un evaluator, dar suma înaintată de Immobiliare Italo Romena SRL, 620.000 de euro, nu pare una mare raportat la bunul respectiv. În 2004, când firma a cumpărat imobilul de pe Unirii, suma pentru care s-a făcut tranzacţia a fost de 657.000 de dolari, la un curs de 29.013 lei/USD (lei vechi). Adică 19.061.541.000 lei vechi, echivalentul a 1.906.154 lei (388.000 de euro la cursul actual). Din valoarea totală a tranzacţiei din 2004, suma de 1.357.650.000 lei vechi i-a revenit lui Alexandru Bolintineanu, pentru a renunţa la privilegiul lui.
Potrivit monumenteoltenia.ro, Casa Stoilov-Bolintineanu este un monument istoric de arhitectură de interes local şi datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ea a aparținut generalului Simion Stoilov, care a luptat în Războiul de Independenţă din 1877. Aici s-a născut și a trăit în timpul studiilor liceale marele matematician român Simion Stoilow (1887-1961), fiul generalului Simion Stoilov. Rămâne de văzut acum la cât va fi evaluat imobilul, în vederea demarării negocierii.