SPLDP are încă două utilaje multifuncţionale noi şi anunţă că este pregătită să înfrunte iarna care parcă nu mai vine. Dotările societăţii deţinute de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj au fost prezentate chiar de Bobotează. Nu a fost nici ger, nici zăpadă, dar societatea care administrează drumurile judeţene din Dolj a arătat că are tot ce-i trebuie pentru iarnă, atunci când va veni, evident.
Dotările proprii de care dispune Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (SPLDP) din subordinea Consiliului Județean Dolj au fost completate cu două utilaje multifuncționale moderne, în valoare de aproximativ un milion de euro, procurate cu finanțare asigurată din bugetul instituției. Celor două utilaje de tip Unimog le pot fi ataşate până la 500 de accesorii, ale putând fi folosite, practic, pentru orice activitate. Achiziția urcă la 47 numărul utilajelor din parcul auto al SPLDP, în cea mai mare parte autospeciale noi, ca rezultat al strategiei investiționale promovate în ultimii ani de către CJ Dolj, consolidând astfel statutul de societate performantă și profitabilă, după cum se arată într-un comunicat emis de CJ Dolj.
SPLDP are în administrare aproape 1.100 km de drumuri judeţene
„Ne aflăm astăzi la SPLDP pentru a marca recepționarea unei noi investiții pe care CJ Dolj a derulat-o în ceea ce privește dotarea societății. Este vorba despre 2 utilaje multifuncționale tip Unimog, pentru care am alocat aproximativ un milion de euro – echipamente performante, adevărate vârfuri de gamă, care pot fi folosite atât pentru activități de deszăpezire, cât și pentru lucrări de întreținere a drumurilor. Această achiziție vine să întregească un parc auto bine pus la punct, care cuprinde 47 de utilaje, majoritatea noi. Este și rezultatul faptului că, doar în ultimii ani, circa 4 milioane de euro au fost investite în această societate din subordinea CJ Dolj, pentru completarea dotărilor. Dacă acum vorbim despre recepționarea a 2 autospeciale tip Unimog, trebuie precizat că, în ultimii ani, au mai fost cumpărate alte 2, precum și autogredere, buldoexcavatoare sau camioane“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
„N-am propus să menținem societatea noastră de profil la standarde înalte pentru că, de-a lungul timpului, și-a dovedit utilitatea. SPLDP are de administrat o rețea vastă de drumuri județene, de aproximativ 1.100 de kilometri, și o face chiar foarte bine, fie că vorbim despre întreținerea drumurilor și asfaltări, fie despre deszăpezire. Vă asigur că vom continua politica noastră de investiții pe măsură ce ne va permite bugetul, deoarece, așa cum s-a demonstrat, utilajele performante oferă și lucrări de calitate. Vă mai pot spune că, în ultimii ani, societatea noastră de drumuri și poduri a înregistrat constant profit“, a mai afirmat Cosmin Vasile.
Societatea are asigurate şi stocurile de materialele antiderapante
La rândul său, directorul general al SPLDP SA, Alin Golumbeanu, a subliniat faptul că societatea s-a aprovizionat deja și cu materialele antiderapante folosite în activitățile de deszăpezire. „Pe lângă echipamentele proprii, avem încheiate contracte cu terții pentru alte 70 de utilaje diverse, care ne vor fi puse la dispoziție dacă situația o va impune și pentru care nu plătim tarife de staționare. Trebuie spus că avem asigurate, în depozitele noastre, și materialele antiderapante necesare pentru întreținerea drumurilor județene în timpul sezonului rece: aproximativ 2.500 de tone de sare și 5.000 de tone de nisip“, a precizat directorul general al SPLDP SA, Alin Golumbeanu.
Dotările proprii ale SPLDP au fost prezentate vineri, în cadrul unui eveniment la care au mai participat vicepreședintele CJ Dolj Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, și secretarul general al județului, Cristian Șovăilă.