O maşină a luat foc din mers, luni după-amiază, pe strada Brestei din municipiul Craiova.
La incendiu a intervenit Detaşamentul 1 Pompieri Craiova, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă.
În autoturism se afla doar șoferul, care a observat imediat incendiul, a oprit și a sunat la 112.
Autoturismul a fost distrus în proporţie de 80%.
Cauza incendiului a fost un scurtcircuit la un conductor electric.