8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCJ Dolj cumpără terenul de lângă S200 şi din spatele Clinicii de Pediatrie

CJ Dolj cumpără terenul de lângă S200 şi din spatele Clinicii de Pediatrie

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, două rapoarte de evaluare pentru terenuri pe care intenţionează să le cumpere. Este vorba de un teren de 184 mp situat pe strada Fraţii Goleşti, lângă blocul S200, şi un teren aflat în vecinătatea Clinicii de Pediatrie de pe strada Corneliu Coposu, din cadrul Spitalului „Filantropia“.

Primul teren, cel de lângă blocul S200, este deţinut de trei persoane fizice, şi se afla, la un moment dat, în curtea celebrului bloc început în urmă cu peste 20 de ani. Gardul a fost însă retras anul trecut, iar acum CJ Dolj vrea să cumpere terenul respectiv, care dă în strada Frații Goleşti. Potrivit evaluatorului, valoarea de piaţă a terenului este de 31.648 euro, respectiv 155.138 lei, acesta fiind preţul de la care va porni negocierea. Celălalt teren, situat în spatele clădirii în care funcţionează Clinica de Pediatrie, spre cimitirul Ungureni, are 693 mp, este deţinut de două persoane fizice şi a fost evaluat la 149.688 euro, respectiv 733.771 lei. Ambele terenuri au fost evaluate în decembrie 2022, iar valoarea de la care va porni negocierea este fără TVA.

Cofinanțare de la CJ Dolj pentru documentațiile unui nou Masterplan de apă și canalizare

Tot în şedinţa de marţi s-a aprobat şi contribuția proprie a Consiliului Județean Dolj, în sumă 558.489 lei, la un proiect pe care îl va derula Compania de Apă Oltenia. Suma reprezintă cheltuielile eligibile (cofinanţarea de 1%) pentru un proiect în valoare totală de 55.848.900 lei, care se referă la elaborarea documentaţiilor necesare pentru accesarea fondurilor europene în perioada 2021-2027. CAO va continua investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare din judeţul Dolj până la un grad de acoperire de 90%, iar documentaţiile sunt necesare obţinerii finanţării europene (studii la faza SF, studiu de fezabilitate complet, aplicaţia de finanţare, elaborarea documentaţiei de atribuire, elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie).

În fine, consilierii judeţeni au fost de acord şi cu aderarea judeţului Dolj la constituirea Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări, în calitate de unitate administrativ-teritorială cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale. Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv „creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS