-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPe ce a cheltuit banii Poliţia Locală Craiova, anul trecut

Pe ce a cheltuit banii Poliţia Locală Craiova, anul trecut

Poliţia Locală Craiova a strâns puţin cureaua în 2022, comparativ cu 2021, cu privire la banii pe care i-a cheltuit. Chiar dacă nu este o diferenţă semnificativă, totuşi cheltuielile poliţiştilor locali au fost mai mici anul trecut. Vă prezentăm, în cele ce urmează, cum a distribuit Poliţia Locală bugetul din 2022.

Cei mai mulţi bani, pe salarii

Raportul întocmit de Poliţia Locală, pentru activitatea anului care tocmai s-a încheiat, arată că instituţia a cheltuit un buget considerabil, care a ajuns la 32.813.072 de lei. O foarte mică parte din aceşti bani au venit din prestări servicii – 43.000 de lei. Restul banilor au venit ca subvenţii pentru instituţiile publice – 32.770.000 de lei. Majoritatea banilor s-au cheltuit pe salarii, însă Locala a făcut şi câteva achiziţii.

Cheltuielile cu personalul angajat în cadrul instituţiei s-au ridicat la 31.326.000 de lei. Este vorba despre plata salariilor acordate şi a contribuției asiguratorie de muncă. Restul de bani – 1.427.000 de lei s-au cheltuit pe bunuri şi servicii. Astfel, 26.097 au costat furniturile de birou, puţin peste 7.098 de lei pe materiale de curăţenie, 240.033 de lei pentru încălzit, iluminat şi forță motrică, iar alţi 19.066 de lei pentru plata facturilor la apă, canal şi salubritate. De asemenea, pe carburanţi s-au cheltuit 225.000 de lei, pe piese de schimb pentru maşini 14.098 de lei, iar pe poştă, telecomunicaţii şi internet s-au cheltuir 145.025 de lei.

O altă sumă consistentă, de 200.097 de lei, a mers spre materiale și prestări servicii cu caracter funcțional, cum ar fi materiale de protecție și igienizare pentru prevenire infectare SARS-Cov-2, servicii de asistență programe informatice (contabilitate, buget, salarii), reparații și igienizări, atât la sediul central, cât și la celelalte sedii din municipiul Craiova, diverse servicii de întreținere a parcului auto, servicii specifice conform legislației privind protecția muncii și prevenirea situațiilor de urgență, materiale consumabile necesare pentru imprimante și xerox.

Cu cât a scăzut Poliţia Locală cheltuielile

Pe lângă cheltuielile enumerate mai sus, poliţiştii locali au mai dat 92.097 de lei pe reparaţiile maşinilor în service-uri, 64.097 de lei pentru achiziția de pistoale, aparate foto,
calculatoare, camere portabile, imprimante multifuncționale, 2.080de lei pentru deplasări, 3.000 de lei pentru muniţie şi furnituri, 11.037 de lei pentru cheltuieli judiciare şi 36.048 de lei pentru prime de asigurare non-viață. În anul 2022, poliţiştii locali au îmbrăcat şi haine noi, iar suma cheltuită pe noile uniforme nu este deloc de neglijat. Este vorba desppre 334.046 de lei.

La toate acestea s-au adăugat şi cheltuielile de capital, care au ajuns ala 60.041 de lei. Cu aceşti bani s-au achiziţionat 10 staţii mobile în sistem TETRA, care au costat 31.053 de lei. În plus, s-au cumpărat şi 10 seturi Complet Pistol Glock 19, care au costat 28.880 de lei.
Dacă tragem linie, scăderea cheltuielilor Poliţiei Locale în 2022 comparativ cu 2021 este de 509.000 de lei.

Poliţiştii s-au îmbrăcat şi pentru iarnă şi pentru vară

Uniformele poliţiştilor locali şi carburanţii pe baza cardurilor de alimentare au fost cumpărate în urma a două licitaţii publice. La capitolul carburant, în urma proceselor de evaluare, contractul de achiziție publică a fost atribuit cu valoarea de 135.068,00 lei fara TVA, reprezentând 98,59 % din valoarea estimată a contractului. Apoi, printr-un act adițional, s-a suplimentat cantitatea de carburant, iar perioada de valabilitate a contractului s-a prelungit pâna la 30.04.2023. Valoarea contractului a fost şi ea suplimentată cu 67.534 de lei, fără TVA.
La capitolul uniforme, au fost scoase la licitaţie trei loturi – Lotul 1 pentru uniforma de iarnă, Lotul II pentru încălţăminte, iar Lotul 3 pentru uniforma de vară.

Lotul 1 a avut o valoare de 156.880 de lei fără TVA, Lotul 2 – 53.976 de lei fără TVA, iar Lotul 3 – Articole de îmbrăcăminte vară: 70.200,00 lei fără TVA reprezentând.
Faţă de anul 2021, când localii au făcut trei licitaţii în valoare de 719.614 de lei, anul trecut au făcut doar două, în valoare de 483.658 de lei. Aşadar, aproape jumătate din economia pe care au făcut-o la buget vine de aici.

Câţi poliţişti locali sunt în Craiova

Potrivit raportului anual al Poliţiei Locale, în perioada 01.01.2022 – 28.07.2022, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 7/27.01.2022 – în instituţie au fost de 316 posturi (din care 24 posturi vacante). Din aceste 316 posturi, 311 sunt funcţii publice – 20 de conducere, iar 291 de execuţie. Restul de 5 funcţii sunt contractuale.

Apoi, s-a făcut o reducerea a numărului de posturi, de la 316 la 313, în urma solicitării Instituției Prefectului Județului Dolj, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 63/2010, raportat la numărul populației Municipiului Craiova. De asemenea, în 2022 a avut loc examenul de promovare în gradul profesional imediat următor. În urma acestuia au promovat 17 polițiști locali și un consilier. Tot anul trecut a încetat raportul de serviciu la 11 polițiști locali. Trei dintre ei s-au pensionat la limită de vârstă, unul s-a pensionat medical, iar trei s-au pensionat anticipat. De asemenea, doi s-au transferat într-o altă instituţie publică şi alţi doi au decedat.

Acelaşi raport al Poliţiei Locale arată că în cadrul instituţiei au fost acordate nouă sancțiuni disciplinare.
În acest moment, Poliția Locală Craiova funcționează cu un număr de 313 posturi, din care 285 ocupate și un număr de 28 de posturi sunt vacante.

Aproape 1.800 de procese în 2022

Anul trecut, Poliţia Locală Craiova a avut 1.773 de litigii. „781 dintre aceste litigii au fost soluţionate favorabil pentru Poliţia Locală. De asemenea, 165 de procese au avut soluții nefavorabile pentru instituție (fiind promovate căile de atac reglementate de lege). Restul de 827 de procese încă se află pe rolul instanţelor de judecată, în curs de soluţionare.

Citeşte şi: Poliţia Locală Craiova „a rupt“ la capitolul amenzi, în 2022

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS