4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova s-a răzgândit. Subvenționează prețul gigacaloriei

Primăria Craiova s-a răzgândit. Subvenționează prețul gigacaloriei

Este cunoscut faptul că la finele anului trecut, Primăria Craiova a anunțat că nu mai subvenționează creşterea preţului pentru căldura craiovenilor, aceștia fiind nevoiți să suporte din propriul buzunar creșterea tarifului de distribuție și furnizare a energiei termice. Administrația locală craioveană spunea atunci că nu mai are bani ca să suporte costurile cu subvenția căldurii pentru populație. Acest lucru s-a resimțit în facturile craiovenilor din luna decembrie, unii dintre ei ajungând să plătească facturi de 2.000 de lei la căldură.

Acum, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, spune că municipalitatea va plăti, anul acesta, subvenţii în valoare totală de 20 de milioane de lei de lei pentru termoficare. Primăria scoate din buget suma respectivă pentru a subvenționa tariful la căldura distribuită prin sistemul centralizat populației. Primarul afirmă că sunt 7 milioane de lei în plus față de anul trecut când subvenția a înghițit 13 milioane de lei. Edilul mai speră să adauge la cele 20 de milioane și suma de 3 milioane de euro.Banii se găsesc într-un cont și reprezintă suma cu care Primăria Craiova a garantat în fața Complexului Energetic Oltenia că Termo Urban își va plăti la timp facturile pentru agentul termic primar furnizat.

„Am pus 20 de milioane de lei, 7 milioane în plus faţă de anul trecut pentru subvenţia gigacaloriei şi aşteptăm şi deblocarea acelui cont. Anul trecut am fost obligaţi ca mare parte din subvenţie, 3 milioane de euro, să o blocăm într-un cont de garanţie. Am blocat acei bani într-un cont la care primăria nu poate umbla, nici CEO, nici SE Craiova şi aceia erau bani de subvenţie. Ca să înţelegeţi de ce este subvenţia mai mică faţă de alte localităţi. Aceşti bani au început să se devalorizeze. Din acest motiv l-am rugat pe domnul ministru, pentru că Termo Urban nu are nici o datorie la furnizor, să ne lase să deblocăm suma şi să introducem în subvenţie pe lângă cea pe care am pus noi deja în buget”, a afirmat Primarul Craiovei.

Subvenția trebuie să acopere creșterea din luna decembrie

Până în luna noiembrie 2022, craiovenii plăteau gigacaloria cu 420,08 lei/Gcal fără TVA. Din decembrie tariful gigacaloriei a ajuns la 559,92 lei/Gcal (exclusiv TVA). Acum, Primăria Craiova trebuie să subvenționeze prețul gigacaloriei ca să ajungă la nivelul lunii noiembrie sau chiar mai jos. Prin urmare, administrația locală trebuie să acopere diferența dintre tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice și tariful local de facturare pentru populație. Suma ar fi de 150-200 de lei, cât să acopere creșterea de 30% a tarifului la gigacalorie.

Prezentarea bugetului Craiovei pe anul 2023 a fost urmărită de câteva zeci de persoane
Prezentarea bugetului Craiovei pe anul 2023 a fost urmărită de câteva zeci de persoane

„Bugetul total este 22 de milioane de lei. Anul trecut am avut pentru subvenția gigacaloriei alocată suma de 13 milioane de lei. Anul acesta avem alocați 20 de milioane de lei, dar am solicitat Ministerului Energiei deblocarea contului de garanție de unde ar urma să mai luăm suma de 10 milioane de lei care înseamnă triplarea subvenției la gigacalorie. Deși bugetul se aprobă în februarie, această subvenție va intra în calcul încă din luna ianuarie”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Scumpirea din decembrie

Știm că în luna decembrie,Termo Urban Craiova SRL a solicitat ca tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici sa fie, conform Avizului ANRE nr. 62/07.12.2022 , de 239,73 lei/Gcal, exclusiv TVA, la care se adaugă tariful apei fierbinți de la CEO, de 312,66 lei/Mwh x 1,163 (constantă de transformare din MW în Gcal) = 363,62 lei/Gcal. Astfel a rezultat un tarif de 603,35 lei/Gcal, exclusiv TVA, în timp ce prețul de producere, distribuție și furnizare a energiei termice distribuită din centrale termice o să fie de 869,20 lei/Gcal, exclusiv TVA.Prin urmare, s-a cerut modificarea tarifului de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici, de la 463,51 lei/Gcal, la 603,35 lei/Gcal (exclusiv TVA). Preţul local de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită din centrele termice rămâne la 869,20 lei/Gca, (exclusiv TVA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS