7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi adolescenţi, cercetaţi penal pentru că au bătut un câine şi l-au lăsat să agonizeze într-o râpă

Doi adolescenţi, cercetaţi penal pentru că au bătut un câine şi l-au lăsat să agonizeze într-o râpă

Doi adolescenţi din localitatea doljeană Bucovăţ sunt cercetaţi penal pentru că au bătut un câine, l-au aruncat într-o râpă şi l-au acoperit cu frunze, lăsându-l în agonie. Asta susţine proprietara animalului care a fost la un pas de moarte. Femeia a lansat în mediul online o petiţie prin care vrea să strângă semnături pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestor acte de cruzime.

Cei doi băieţi, unul în vârstă de 14 ani şi altul de 17 ani, ar fi bătut cu bestialitate câinele, spune proprietara acestuia, după care au asumuţit asupra lui câinii din propria gospodărie. Când patrupedul a rămas aproape fără suflare, a fost aruncat într-o groapă, acoperit cu frunze şi lăsat să agonizeze. Câinele bătut este unul bătrân, de 14 ani pe care stăpânii îl ţin legat. În urmă cu două săptămâni, animalul a rupt cureaua şi a scăpat. Acesta a ieşit în grădină, a trecut pe sub gardul vecinilor şi a ajuns pe o altă proprietate.

Câinele a fost dus la o clinică veterinară

„Pe 19 ianuarie a venit un vecin la noi şi ne-a spus că este câinele nostru mort, că l-au bătut doi băieţi. Am mers şi l-am găsit mai mult mort decât viu. Am sunat la 112, au venit cei de la postul de poliţie din Bucovăţ. Poliţiştii au luat declaraţii de la noi, de la copii, de la martori. Ulterior mi-au spus că îi amendează pentru injurii, pentru că ne-au înjurat. Eu am depus plângere penală şi la Poliţia Animalelor. Lucrurile au stat cam aşa, într-adevăr, fiind perioada de împerechere, câinele meu a rupt zgarda a ieşit în grădină şi a trecut pe sub gard. Am înţeles că s-a dus la căţeluşa unuia dintre băieţi. Ei nu ne-au chemat să-l luăm. Au început să-l lovească şi l-au scos pe câmp. Acolo au pus câinii pe el, au nişte ogari pe care i-au pus să-l atace pe Azor. În plus, l-au lovit cu bâtele, iar acum spun că au încercat să-i despartă. Eu nu înţeleg, tot ei au pus câinii pe el, tot ei au vrut să-i despartă! Când au văzut că este în agonie, au luat câinele şi l-au aruncat într-o râpă, sub nişte frunze. Câinele a fost dus la o clinică veterinară şi şi-a revenit după aproape două săptămâni, într-un mod miraculos. Ieri l-am luat acasă. Patrupedul este vaccinat, ai lor nu au acte. Ei au animale, cai, şi tot aşa se comportă și cu animalele din propria gospodărie. Eu cred că nici un câine şi nici un animal nu trebuie să treacă prin aşa ceva”, spune proprietara câinelui.

Azor

Plângere penală la Poliţia Animalelor

Proprietara este hotărâtă să lupte pentru câinele ei şi să tragă un semnal de alarmă asupra violenţelor care se întâmplă faţă de aceste patrupede. Ea a depus plângere penală la poliţie, chiar dacă a fost dezarmată de modul în care au primit oamenii legii sesizarea.

” Cei de la poliţie mi-au spus că după ce vor lua declaraţiile, le vor depună la Parchet şi totul depinde de procuror. Ei spun că probabil vor fi iertaţi agresorii pentru că sunt la prima abatere, că legea le mai dă o şansă. Cei de la Poliţia Animalelor mă întrebau de ce nu vorbesc eu cu acei copii. Nu eu sunt în măsură să aplic legea!”, spune proprietara.

Dreptate pentru câinele Azor

Totodată, proprietara a lansat în mediul online o petiţie „Dreptate pentru Azor„. Aceasta spune că vrea să strângă semnături şi să depună, într-un final, această petiţie la poliţie. Până la acest moment s-au strâns opt mii de semnături.

„Vreau să fac cunoscut acest caz. Vreau să se mişte lucrurile şi cei de la poliţie să aplice legea. Sper să nu se mai întâmple aşa ceva, iar poliţia să ia măsurile care se cuvin. Totodată, mă bucur că este bine căţeluşul meu”, a mai spus proprietara.

Ce spune poliţia

„Este o sesizare depusă la Biroul pentru protecţia animalelor, este un dosar penal întocmit. Din câte am înţeles eu de la colegii mei, câinele bătut ar fi intrat în curtea unuia dintre cei acuzaţi. Nu ştim dacă, într-adevăr, tinerii au luat parul şi au început să lovească celălalt câine. Ulterior, câinii s-ar fi bătut undeva pe domeniul public, iar tinerii au încercat să-i despartă, să nu se omoare. Anchetatorii sunt cei care vor lua deciziile finale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Parul cu care a fost bătut câinele


Infracţiune


Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă: d) rănirea cu intenție a animalelor”, art 25/Legea 205/ 2004 privind protecţia animalelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS