-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal(GALERIE FOTO) Unde a dispărut asfaltul de pe strada Moldova? Rela asfaltează cu „nutela“

(GALERIE FOTO) Unde a dispărut asfaltul de pe strada Moldova? Rela asfaltează cu „nutela“

Strada Moldova, un drum ca multe altele de la periferia Craiovei, a ajuns celebră peste noapte. Ulița de 280 de metri din cartierul Popoveni a intrat în centrul atenției după ce a devenit subiect de contre în ședința Consiliului Local de joia trecută, când s-a aprobat bugetul municipiului pe 2023.

Consilierii locali PNL au venit atunci cu o serie de amendamente la proiectul de buget, dar niciunul nu a fost luat în seamă. Printre cele 21 de propuneri de investiții pentru care liberalii solicitau buget se număra și asfaltarea unor străzi de la periferia Craiovei, unde ai nevoie de cizme de cauciuc la fiecare ploaie, şi a unor străzi cu piatră cubică. Lista consilierilor PNL cuprindea Aleea I, II, III, IV Gîrlesti, străzile Pescăruşului, Viitorului, Alunului, Dimitrie Bolintineanu, Poligonului cu aleile aferente, Drumul Ungurenilor, Aleea Dunării, prelungirea străzii Carpenului, Gîrlesti, Drumul Muntenilor, strada Moldova, Poporului, Craioviţei, Giuseppe Verdi și Albăstrele.

Nimic neobișnuit până aici. Sunt încă multe străzi în Craiova care nu au văzut niciodată asfaltul. Cum, de altfel, sunt și multe străzi care au fost aduse în ultimii ani de la pământ la asfalt. Acestea au fost „norocoase“, pentru că au prins lista cu modernizările întocmită de primărie în 2017. Acțiunea de asfaltare a început de prin 2018 și continuă și în prezent.

Noroiul, asemănat cu nutela

Strada Moldova, subiectul nostru de astăzi, nu s-a aflat inițial pe celebra listă de 87 de străzi propuse pentru asfaltare prin acordul cadru de modernizare (proiectare și execuție). A fost introdusă însă ulterior pe listă, dar asfaltul nu a ajuns încă la ea. Sau a ajuns, dacă este să ne luăm după spusele viceprimarului Aurelia Filip, dar nu se vede. Ori noroiul de acum, sau cel care se formează după fiecare ploaie, ține loc de asfalt?

Strada Moldova seamănă, după ploaie, cu o fotografie care circulă pe internet, unde noroiul era comparat cu o cunoscută cremă de ciocolată care se întinde pe pâine la micul dejun. Strada din fotografie de pe net chiar arăta ca o felie de pâine cu nutela. Așa arată și unele străzi din Craiova, după fiecare ploaie.

Cum a dispărut asfaltul de pe strada Moldova? Neștiință PSD sau magie PNL?

Revenind la strada de la periferia Craiovei, vineri ea arăta ca în imaginile alăturate. În ședința CL de joi, viceprimarul Aurelia Filip susținea sus și tare că strada Moldova „este asfaltată din toamnă“. Cum s-a ajuns la acest subiect? Consilierul local PSD, Romulus Victor Nicolicea, a luat cuvântul în ședință și a ţinut să le explice liberalilor „ce a spus doamna primar în şedinţa anterioară“.

Pentru că se întinsese poate prea mult cu explicaţiile, consilierul a fost temperat chiar de către Olguţa Vasilescu: „Domnu Nicolicea, lăsaţi executivul să răspundă!“. Consilierul local PSD s-a oprit puţin din discurs, dar tot a ridicat mingea la fileu. „Să spun şi de străzi (cele de pe lista PNL – n.r.). Măcar una dintre ele este asfaltată!“, a adăugat Nicolicea. Suficient cât subiectul să fie preluat de executiv. „Sunt mai multe chiar asfaltate“, a murmurat Olguţa Vasilescu. Tot ea a avut o replică, spusă mai mult pentru sine, dar cu trimitere clară către consilierii PNL şi lista cu străzile propuse de aceștia pentru asfaltare: „V-aţi dat seama că habar n-aţi avut ce aţi trecut pe acolo“. Apoi a lăsat-o pe Rela Filip să contracareze amandamentele liberalilor.

Rela Filip: Strada Moldova este asfaltată din toamnă

Viceprimarul a început în forță și a terminat apoteotic. „Cu ce ați venit azi (joi, n.r.) nu pot fi considerate amendamente, pentru că nu îndeplinesc criteriile legale (…) Ați pus acolo (cu referire la lista PNL – n.r.) străzi care sunt deja asfaltate. Când ați făcut amendamentele cu privire la străzi ați trecut strada Moldova, care este asfaltată din toamnă, strada Plopului – asfaltată, Gîrlești – asfaltată“, a încheiat Aurelia Filip cu un aer superior.

Aurelia Filip, la semnarea unor contracte de finanțare pentru modernizarea unor străzi din Craiova cu fonduri guvernamentale. Strada Moldova nu e pe listă

Unde a dispărut, așadar, asfaltul de pe strada Moldova? O fi vorba de neștiință din partea viceprimarului PSD sau de vreo magie a consilierilor PNL, care au făcut ca asfaltul turnat de primărie să dispară peste noapte? Sau poate Rela asfaltează cu „nutela“…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS