3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStrategia de Dezvoltare a Craiovei ne informează despre… Suceava

Strategia de Dezvoltare a Craiovei ne informează despre… Suceava

Documentul privind Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Craiova 2021-2030, publicat de Primăria Municipiului Craiova şi aflat în etapa de consultare publică, conţine mai multe referiri la probleme care vizează municipiul Suceava. Primăria se spală pe mâini spunând că procedura este primită de la experţii Băncii Mondiale şi transmite că, în urma observaţiilor primite, orice modificare este posibilă. Însă inadvertenţele ne fac să ne întrebăm dacă documentul a fost măcar frunzărit de către reprezentanţii administraţiei locale, căci de analizat cu atenţie nu pare să fie vorba.

Primăria a rectificat doar cuprinsul, fără să verifice conţinutul

Încă din prima pagina a cuprinsului, unul dintre subcapitolele din Strategia publicată pe site-ul primărei era denumit „Locuirea la nivelul zonei urbane funcționale Suceava”. În urma semnalării apariţiei informaţiei despre Suceava în cuprinsul documentului, în acest moment pe site-ul primăriei documentul apare deja rectificat. Însă municipalităţii i-a scăpat şi de data aceasta să verifice şi conţinutul materialului. La o simplă cercetare, GdS a găsit referiri la municipiului Suceava – care ar fi trebuit să fie, de fapt, informaţii despre Craiova – în alte 4 pagini ale documentului. Astfel, aflăm despre PUG-ul Sucevei, reînnoit în 2015, despre poluarea din acest municipiu şi despre emisiile de transport, dovadă că experţii Băncii Mondiale au lucrat cu copy-paste şi, pe alocuri, neglijent, uitând să mai schimbe datele.

Referiri la PUG-ul, poluarea şi emisiile de transport ale Sucevei

De exemplu, la pagina 254, citim că „În momentul de față, municipiul Suceava se folosește de un PUG elaborat în anul 1999 și reactualizat în anul 2015, dar există un nou PUG aflat în curs de avizare. Dinamicile spațiale din ultimele decenii, au produs schimbări importante în structura spațială și funcțională a municipiului, de aici importanta elaborarii planurilor urbanistice generale cu regularitate, pentru a își putea îndeplini rolul în a ghida dezvoltarea conform unei viziuni coordonate.”

La pagina 674, se vorbeşte despre faptul că „Suceava a înregistrat depășiri ale valorilor maximale doar pentru indicatorul PM10 toți indicatorii și are una din performanțele cele mai negative din țară atât pe depășirea valorilor maximale orare și zilnice, cât și a depășirii valorilor anuale”. Peste câteva pagini, aflăm şi că „Suceava a avut un estimat de 329.000 total tCO2e/an (tone metrice de dioxid de carbon echivalent pe an) de emisii pentru totalul de călătorii în anul 2020”, conform analizei realizate de Google în cadrul platformei Environmental Insights Explorer. Informaţiile despre emisiile de transport din Suceava se întind pe două pagini (689-690).

CLICK pe imagini pentru mărire:

Primăria aruncă pisica în curtea experţilor Băncii Mondiale şi transmite că „Strategia Integrată a Zonei Urbane Craiova 2021-2030 a fost realizată de către Banca Mondială și Ministerul Dezvoltării, pentru mai multe zone urbane din România. Varianta de pe site-ul Primăriei a SIDU Craiova este primită de la experții Băncii Mondiale și supusă, în această perioadă, procedurii de consultare publică. În urma observațiilor primite, orice modificare este posibilă, atât de forma cât și de fond. Forma finală va fi supusă votului în Consiliul Local Craiova”. Să sperăm că, înainte de a fi supusă votului, forma finală va fi şi citită de aleşii locali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS