Sediul Direcției pentru Cultură Gorj este distrus de graffiti. Întreaga fațadă este acoperită complet cu desene sau mesaje lăsate de diferite persoane.
Cel mai probabil, desenele și mesajele au fost realizate pe timp de noapte. Sediul instituției nu este supravegheat video.
Conducerea Direcției pentru Cultură Gorj va apela la o firmă de construcții să înlăture vopseaua sau să renoveze complet fațada, având în vedere că lipsesc și câteva plăci din granit.
Poliția Locală Târgu Jiu monitorizează câțiva tineri din oraș care fac desene sau lasă mesaje pe clădirile din municipiu. Unii au fost sancționați.