-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎnchisoare pe viață pentru bărbatul care au ucis-o pe tânăra de 19 ani din Baia de Fier

Închisoare pe viață pentru bărbatul care au ucis-o pe tânăra de 19 ani din Baia de Fier

Curtea de Apel din Craiova a menținut condamnarea pe viață a bărbatului care a ucis în 2021 o tânără de 19 ani, din comuna gorjeană Baia de Fier, și a adus-o cu mașina la Târgu Jiu. Decizia este definitivă.

Prima instanță, respectiv Tribunalul Gorj a dispus detențiune pe viață pentru infracțiunea de omor calificat cu premeditare pentru inculpatul Raimond Călin Căldăraru, cel care a ucis-o pe fosta sa iubită, Denisa Martin, în vârstă de numai 19 ani.

A mai fost pronunțată în prima instanță o condamnare la zece ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, de o persoană înarmată. Acesta are interdicție de a se apropia de membrii familiei Denisei Martin timp de cinci ani.

„Condamnare fără acord de recunoaştere. Solutia pe scurt: condamnă inculpatul CĂLDĂRARU CĂLIN RAIMOND, la: – detenţiunea pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu premeditare împotriva persoanei vătămate Martin Ionela Denisa. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru… condamnă acelaşi inculpat la: 10 (zece ani) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, de o persoană înarmată și care a pus în pericol viața, persoanei vătămate Martin Ionela Denisa”, conform Tribunalului Gorj.

Condamnatul este obligat să plătească părinților tinerei ucise despăgubiri în cuantum de câte 100.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

Judecătorii au dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinței în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS