4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Femeie moartă în incendiu, în propria locuință

Olt: Femeie moartă în incendiu, în propria locuință

O femeie de 55 de ani, din Mărunței, județul Olt, și-a pierdut viața în urma unui incendiu puternic izbucnit în locuința acesteia. Potrivit pompierilor, focul a început, cel mai probabil, din cauza coșului de fum defect sau neizolat corespunzător.

Tragedia a avut loc în comuna olteană Mărunței. Pompierii de la Detașamentul Slatina și Stației Stoenești au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. „La sosirea echipajelor, locuința ardea generalizat, iar după asigurarea accesului în casă, proprietara, în vârstă de 55 de ani, a fost găsită decedată, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Misiune pompierilor a durat aproximativ două ore.

În urma incendiului, au ars locuința pe circa 140 de metri pătrați și bunurile din aceasta“, au precizat pompierii olteni.

Reguli pentru evitarea unui incendiu

ISU Olt a transmis și câteva reguli de urmat pentru prevenirea incendiilor în locuințe.

Acestea sunt următoarele:

•verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;

• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

•coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului;

• asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi asigurării funcţionării normale.

Citește și: Cei mai singuratici oameni din lume: Tribul sentinelez

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS