2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe se mai aude de Valul Renovării?

Ce se mai aude de Valul Renovării?

53 de blocuri din Craiova au asigurate fondurile necesare renovării ceea ce va duce la schimbarea aspectului exterior şi confortului termic. Administraţia locală craioveană a semnat patru contracte de finanţare pentru reabilitarea a 53 de blocuri care se află în diferite cartiere din municipiul Craiova. În principiu, va fi vorba de lucrări de anveloparea clădirilor, înlocuirea teraselor, intervenţii în subsolurile blocurilor prinse în program. Lucrările propriu-zise vor încep după ce vor fi parcurse toate procedurile. În prezent, Primăria Craiova spune că se lucrează la Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI).

Bloc
Bloc foto arhiva GdS

„Au fost semnate patru contracte de finanţare pentru 53 de blocuri care se afla în diferite cartiere din Municipiul Craiova. În momentul de față ne aflăm în faza de elaborare DALI”, spun reprezentanţii Primăriei Craiova.


Aceştia au mai menţionat că:


„În cazul celor patru contracte pe PNRR, serviciile reprezentând întocmirea DALI sunt încadrate ca și cheltuieli eligibile. În ceea ce privește termenul de execuție, în acest moment nu putem vorbi de o data exactă, întrucât stadiul de implementare a proiectelor este incipient și se află la nivel de DALI. În concluzie trebuie parcurse toate etapele privind elaborarea documentației de proiectare. DALI se face pentru fiecare bloc”, spun reprezentanţii Primăriei Craiova.


Ulterior documentaţia tehnico – economică trebuie să fie aprobată în Consiliul Local. În conformitate cu prevederile Ghidului specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A.3 – Renovarea Energetică Moderată sau Aprofundată a Clădirilor Rezidențiale Multifamiliale, se solicită transmiterea hotărârii de aprobare a documentatiei tehnico – economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico-economici. Totodată, consiliul trebuie să aprobe devizul general pentru fiecare proiect şi valoarea proiectelor.

Ce bani a obţinut Craiova şi pentru câte blocuri

În cadrul PNRR s-au aprobat până acum patru proiecte, în valoare de 123.374.967 de lei plus TVA.
Primul proiect este în valoare de 30.107.445,27 de lei plus TVA şi vizează reabilitarea a 14 blocuri. Cel de-al doilea proiect are o valoare de 29.931.072,21 lei cu TVA şi vizează reabilitarea a 13 blocuri din Craiova. Proiectul al treilea are o valoare de 29.934.083,23 lei cu tva şi cu această sumă vor fi reabilitate 11 blocuri.
Ultimul proiect vizează reabilitarea a 15 blocuri, iar suma alocată prin PNRR este în cuantum de 33.402.366,69 lei cu TVA.

Primul lot, primele blocuri

Anvelopare
Anvelopare

În primul lot intră 14 blocuri. Valoarea proiectului este de 5.139.532 de euro fără TVA.
Blocurile prinse în acest lot sunt : blocul B3 de pe strada George Enescu a cărui reabilitare costă 298.160,00 de euro fără TVA; blocul 149D de pe strada Arh. Constantin Iotzu – costul reabilitării este în acest caz de 350.272 de euro fără TVA; blocul A4 de pe strada Peneş Curcanul – costul reabilitării este de 350.272,00 de euro fără TVA. În aceeaşi listă mai sunt cuprinse blocuri din cartierul Calea Bucureşti, George Enescu, 1 Mai şi Craioviţa Nouă. Lucrările de care vor beneficia aceste blocuri sunt: „termoizolarea pereţilor exteriori cu polistiren, termoizolarea terasei cu cu polistiren expandat, înlocuirea tâmplăriei existente pe faţade, a tâmplăriei de acces în bloc şi închiderea balcoanelor cu tâmplărie performantă energetic cu ramă de PVC, termoizolare planşeu peste subsol cu vată minerală bazaltică de 10 cm grosime”, se arată în HCL din data de 30 mai a.c. Aceste lucrări sunt recomandate tuturor blocurilor care intră în proiect, iar de la caz la caz se recomandă schimbarea instalaţiei electrice, instalaţiei de apă şi căldură.

Blocurile
Blocurile

Al doilea proiect, 13 blocuri reabilitate cu 5 milioane de euro

În cel de-al doilea proiect sunt prinse 13 blocuri. Cheltuielile legate de proiect se ridică la 5.109.424 de euro fără TVA, respectiv 25.152.161 de lei fără TVA. Aici intră blocul I1 de pe strada Dr. Victor Gomoiu, blocul I 11 din cartierul 1 Mai, blocul M22 de pe Bulevardul 1 Mai, dar şi blocurile M25, M32, P6, P7, 146F, 173F, A1, B7, B6, blocul A6.
Intervenţiile de bază, cu privire la creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, pe partea de construcţii sunt aceleaşi ca şi la primul proiect. Trebuie precizat că atât în primul, cât şi în cel de-al doilea proiect au fost identificate şi „spații cu altă destinație decât cea de locuință, deținute de operatori economici, si pentru care au fost primite declaraţiile de eligibilitate, obligatorii la depunerea cererii de finanțare, completate de către reprezentanţii legali”. Cu alte cuvinte, în blocurile prinse la reabilitare prin PNRR se află şi societăţi comerciale şi acestea vor primi ca şi ceilalţi locatari finanţare.

Lotul III- 11 blocuri, lotul IV-15 blocuri

În cel de-al treilea lot au fost prinse 11 blocuri de locuinţe, între care blocul 23C de pe Bulevardul Calea Bucureşti, blocul H14 de pe strada George Breazul, blocul K33 de pe strada Constantin Argetoianu. Valoarea lucrărilor este de 5.109.938 de euro fără TVA.
Conform Ghidurilor de Finanţare pentru lucrările de renovare moderată costul unitar este de 200 Euro/m2 (arie desfăşurată), fără TVA. Pentru lucrările de renovare aprofundată, costul unitar este de 250 Euro/mp (arie desfăşurată), fără TVA.
Ultimul lot cuprinde 15 blocuri. Valoarea acestuia este de 5.701.996 de euro fără TVA, respectiv 28.069.215,71 de lei fără TVA. Aici se regăsesc blocul A3 de pe strada George Enescu, blocul K31- Strada Fraţii Goleşti, blocul A16 – Strada 1 Decembrie 1918 şi lista continuă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS