Un poliţist din Vâlcea a fost amendat de colegii săi pentru că nu a respectat limita de înălţime a unui pasaj din Râmnic şi a lovit cu girofarul autospecialei pe care o conducea bara metalică din partea superioară a acestuia, rămânând blocat.
Incidentul s-a petrecut duminică, iar măsurile au fost luate după ce imaginile hilare cu duba de poliţie „înţepenită” în pasaj au fost postate pe o reţea de socializare chiar de un coleg, poliţist în cadrul IPJ Mehedinţi.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unui video, în care o autospecială de poliţie este implicată într-un eveniment rutier, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IPJ Vâlcea este abilitat să comunice următoarele: la data de 9 aprilie a.c., un poliţist din cadrul IPJ Vâlcea, în timp ce conducea o autospecială de poliţie, aflându-se în timpul serviciului, ar fi lovit cu rampa bara metalică de la un pasaj de trecere din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare se efectuează verificări, în vederea luării măsurilor legale, conform legislaţiei în vigoare”, au transmis, luni, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Poliţistul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea semnelor de circulaţie.
Citeşte şi: Cinci persoane au murit împușcate într-un atac armat în Kentucky