2.8 C
Craiova
miercuri, 6 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMulţi copii din Craiova, la joacă în condiţii mizere

Mulţi copii din Craiova, la joacă în condiţii mizere

Copiii din mai multe cartiere din Craiova sunt total dezavantajaţi când vine vorba de locurile de joacă, acolo unde ar trebui să îşi petreacă timpul liber cu plăcere. Spaţiile care le sunt destinate reprezintă, de fapt, nişte locuri în care este greu să îţi doreşti să intri, cu atât mai mult să te distrezi.

Multe locuri de joacă din Craiova par rupte din zonele rurale, acolo unde se amenajează câte un astfel de părculeţ pe un teren viran uitat de lume. Un astfel de spaţiu de joacă se află în zona Ciupercă, pe strada Ceahlăului. Locul este atât de sărăcăcios şi trist încât îţi vine greu să crezi că acolo s-ar putea simţi bine copiii la joacă. Tartan nu există, iar iarba a dispărut complet în zonele echipamentelor de joacă, oricum puţine la număr.

Mai mult, pământul este foarte denivelat, iar copiii se pot accidenta oricând. Cel mai trist este că locul de joacă este amenajat într-o zonă foarte frumoasă, cu mulţi copaci, unde micuţii pot respira aer curat în timp ce se joacă. Numai că aici nu prea au cu ce să se joace. Echipamentele sunt puţine şi arată foarte rău şi este imposibil ca micuţii să fie atraşi de ceea ce găsesc aici.

Alt loc de joacă, peisaj şi mai urât

Am ajuns şi la un spaţiu de joacă din cartierul Valea Roşie, în zona căminului 110 G. Nici aici nu există nimic care să provoace un copil la joacă. Din contră! Întreg spaţiul te duce cu gândul la ceva părăsit, fără viaţă. Un leagăn este rupt, treptele toboganului sunt din blăni, o măsuţă şi două băncuţe pentru copii sunt construite din metal şi scânduri, care sunt rupte. Niciunul dintre echipamentele de joacă, oricum foarte vechi, nici măcar nu a fost revopsit. Iar groapa de nisip conţine iarbă.

Practic, groapa de nisip înseamnă patru scânduri vechi ce alcătuiesc un pătrat, însă în loc de nisip este iarbă. „Este incredibil unde suntem nevoiţi să ne lăsăm copiii la joacă. Pentru orice se găsesc bani în oraşul acesta, mai puţin pentru amenajarea spaţiilor de joacă. Din câte se pare, la Craiova se fac frumoase doar zonele aflate mai la vedere. Noi, cei care locuim în cartiere care nu sunt aşa la vedere nu mai contăm. Am observat că autorităţile dau pe aici, prin zona noastră, doar când e perioada de votare, când îşi fac campanie, altfel nu existăm. Uitaţi-vă cum arată şi parcarea! Efectiv nu interesează pe nimeni“, a spus o femeie din cartierul Valea Roşie.

Locul de joacă din Valea Roşie
Locul de joacă din Valea Roşie

Nici copiii din Popoveni nu se pot juca decent

Nici spaţiul de joacă din cartierul Popoveni nu este cu nimic mai presus decât cele două despre care am făcut deja referire. Acesta este situat în curtea şcolii, însă modul groaznic în care arată nu are cum să atragă copiii la joacă. Din leagăne au mai rămas doar barele metalice, groapa de nisip nu are, de fapt, nisip, iar din gărduleţ lipsesc multe scânduri.

Mai mult decât atât, în mijlocul spaţiului de joacă se află o bară din metal, probabil rămăşita unei tiribombe. Aceasta poate fi un real pericol pentru micuţi şi pe care nimeni nu s-a deranjat să o ridice. „Nu au copiii unde să se joace, nici nu îmi vine să îl las să se ducă acolo. Totul e vechi, rupt, nici nu prea au ce să folosească“, a spus o femeie din Popoveni.
Practic, tot locul de joacă din Popoveni se rezumă la un tobogan foarte mic, două balansoare, însă unul are scaunul rupt, şi o broască ţestoasă pe arc. Singura intervenţie asupra acestui loc de joacă este faptul că se mai tunde iarba, din când în când.

Locul de joacă din Popoveni
Locul de joacă din Popoveni

Primăria promite că vor fi reabilitate

GdS a întebat Primăria Craiova despre situaţia acestor locuri de joacă, iar reprezentanţii municipalităţii spun că toate spaţiile destinate copiilor vor fi modernizate „Locurile de joacă la care faceți referire (cel din zona Ciupercă, situat în spatele magazinului Helin, cel din Valea Roșie, Bloc 110 G și cel din cartierul Popoveni, situat în curtea școlii), ca, de altfel, toate locurile de joacă din municipiul Craiova, vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare în perioada următoare“, a precizat primăria.

Municipalitatea nu a precizat, însă, şi momentul la care locurile de joacă vor fi modernizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS