2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopiii din Drobeta Turnu Severin, „polițiști pentru o zi”

Copiii din Drobeta Turnu Severin, „polițiști pentru o zi”

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din Mehedinți s-au împrietenit cu micuții participanți la evenimentul „Bucurie în Mișcare”, organizat de Direcția Județeană pentru Sport si Tineret în Drobeta-Turnu Severin. Micii participanți la trafic au primit legitimația de „Polițist pentru o zi „. Au aflat mai multe despre laboratorul rutierr și s-au familiarizat cu principalele reguli și indicatoare intâlnite în trafic. Micuții au asistat la o lecție practică de traversare a arterelor rutiere în drum spre școală, teste de verificare a cunoștințelor.

Totodată, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au desfășurat activități de informare privind siguranța tinerilor.

Temele abordate au fost: siguranța pe internet, prevenirea violenței școlare, bullyingului, a consumului de substanțe interzise, traficului de persoane.

Demonstrații sportive, concerte și ateliere creative, la Drobeta Turnu Severin

Împreună cu Asociația Mod of Life, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mehedinți, cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin, și alături de partenerii locali implicați în program, iubitorii de mișcare prezenți la eveniment au participat la: demonstrații de judo, dans modern și tradițional, lupte greco romane, zumba, karate, ninjutsu și tehnici de auto-apărare, sambo, kangoo jumps, box, tenis de masă, kick-box, precum și provocări sportive, concerte, competiții de fotbal și de handbal, dar și ateliere creative, de escaladă, badminton, step-aerobic, siguranță rutieră, jocuri logice, desen pe asfalt și facepainting etc.

Au fost distribuite 500 de flyere cu recomandări antivictimale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS