Care a fost cea mai profitabilă societate a Primăriei Craiova. Cele patru societăţi deţinute de Primăria Craiova, Salubritate SRL, Pieţe şi Târguri SRL, Termo Urban SRL şi RAT SRL şi RAADPFL au ieşit pe profit în 2022.
Situaţia financiară a firmelor deţinute de Primăria Craiova arată că pe anul 2022 cele patru firme şi o regie au ieşit pe profit. De departe, cea mai profitabilă societate este Termo Urban. SRL-ul care furnizează craiovenilor căldură a scos anul trecut un profit brut de 9.793.206 de lei. La polul opus cu cel mai mic profit este RAADPFL-ul, regia care se ocupă administrarea domeniului public. Regia a scos în 2022 un profit brut de 542.694 de lei.
Căldura furnizată craiovenilor a adus profit în bugetul Termoficării. Termo Urban a stat cel mai bine la capitolul profit în anul 2022.
Aşa cum arată şi datele din proiectul de hotărâre, în anul 2022, Termo Urban a realizat venituri totale în valoare de 123.918.405 lei şi un profit brut de 9.793.206 lei. Iată ce spun documentele:
” Din analiza situaţiilor financiare prezentate, rezultă că societatea a realizat în
anul 2022 venituri totale în valoare de 123.918.405 lei, iar cheltuielile aferente anului 2022 au fost de 114.125.199 de lei, înregistrând un profit brut de 9.793.206 lei”.
Ce face Termo cu această sumă? Administratorul societăţii a propus AGA, ca acest profit să fie repartizat astfel, votbim aici de profitul net. 370.287 de lei va fi repartizat pentru constituirea rezervei legale, 4.032.297 de lei sunt dividende datorate acţionarilor, iar 4.032.297 de lei vor fi folosiţi ca o sursă proprie de finanţare. Anul trecut, Termo Urban a realizat venituri totale de 58.590.000 de lei, iar cheltuielile au fost de 56.629.000 de lei, adică un profit de 1.961.000 de lei. Pentru 2022, societatea prognoza venituri de 170.207.000 lei, dar şi cheltuieli pe măsură: 167.484.000 lei. Asta înseamnă realizarea unui profit în sumă de 2.723.000 lei. Planul de atunci nu s-a potrivit cu rezultatul.
Salubritatea, profit mai mare decât a estimat
Pe locul al doilea, în ceea ce priveşte profitul, se clasează SC Salubritate. SRL-ul a înregistrat în 2022 un profit de 5.293.034 de lei. Deşi estimase un profit mult mai mic, 745.000 de lei, pentru 2022, Salubritatea s-a întrecut pe sine. Din analiza situaţiilor financiare rezultă că societatea a realizat în anul 2022 venituri totale în valoare de 48.333.279 lei, iar cheltuielile aferente anului 2022 au fost în sumă de de 43.040.245 lei, înregistrând un profit brut de 5.293.034 de lei. Grosul acestor sume va fi investit, adică suma de 2.134.405 de lei intră la facilități fiscale-profit investit.
RAT-ul a scăzut în top
RAT-ul, societatea care asigură transportul în comun în Craiova a înregistrat şi ea profit o sumă cu 7 cifre. Situaţia financiară a regiei pentru anul 2022 arată astfel: venituri totale realizate în sumă de 77.166.925 lei, iar totalul cheltuielilor pe anul 2022 sunt în sumă de 75.578.853 de lei , rezultând un profit brut de 1.588.072 de lei. RAT-ul a pierdut o poziţie compartaiv cu anul 2021 când a înregistrat un profit de 4.299.000 de lei. Pentru 2022, RAT Craiova prevăzuse venituri totale de 80.521.000 de lei şi cheltuieli de 79.869.000 de lei şi un profit de 652.000 de lei. La partea de venituri ale RAT, primăria urma să contribuie în 2022 cu 40 de milioane de lei, suma necesară pentru acoperirea diferențelor de tarif a abonamentelor pentru transportul în comun. Ce trebuie remarcat, RAT-ul va repartiza o parte din profitul obţinut anul trecut pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi.
Pe anul 2022 a prevăzut cheltuieli cu personalul în sumă de 51.612.000 lei, după cum urmează:
cheltuieli cu salariile în sumă de 44.424.000 lei; cheltuieli aferente contractului de mandat, în sumă de 200.000 de lei; cheltuieli fonduri speciale, în sumă de 923.000 lei; cheltuieli cu contribuţia asiguratorie de muncă, în sumă de 1.005.000 lei; cheltuieli sociale în sumă de 1.255.000 lei; cheltuieli cu tichetele de masă, în sumă de 3.805.000 lei.
Pieţe şi Târguri, profit mai mic
Ca şi în anii trecuţi, Pieţe şi Târguri SRL este firma cu cel mai mic profit . Într-adevăr, societatea nu încasează niciun ban de la primărie, dimpotrivă plăteşte o redevenţă care se constituie venit la bugetul local. Potrivit datelor din proiectul de hotărâre, Pieţe şi Târguri Craiova SRL a realizat la finele anului trecut venituri totale de 12.385.772 de lei. Cheltuielile au fost în sumă de 11.801.188de lei. Astfel, societatea care administrează pieţele din Craiova a realizat în 2022 un profit brut de 584.584 de lei. Anul trecut, Pieţele au crescut cheltuielile, având în vedere şi majorarea salariilor, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. Societatea îşi prevăzuse venituri totale de 12.264.000 de lei, în timp cheltuielile au fost estimate la 12.064.000 de lei. Asta însemna un profit de 200.000 de lei. În cele din urmă sumele pentru venituri, cheltuieli şi profit au fost altele.
Regia nu-i ca SRL-ul
Nu este SRL, dar este subordonată Primăriei Craiova. Este vorba despre RAADPFL, regia care administrează domeniul public al oraşului. Aceasta are cel mai mic profit comparativ cu suratele din curtea primăriei. Din analiza situaţiilor financiare, rezultă că societatea a realizat în anul 2022 venituri totale în valoare de 56.576.885 de lei. Cheltuielile aferente anului respectiv au fost în sumă de 56.034.191 delei, înregistrând un profit brut de 542.694 de lei. Administratorul societăţii propunea ca profitul net, înregistrat în 2022, în sumă de 400.620 lei, să fie folosit în vederea acoperirii pierderilor contabile din anii precedenţi.