-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalReabilitarea cu fonduri europene: schele pustii pe blocurile din Lăpuş

Reabilitarea cu fonduri europene: schele pustii pe blocurile din Lăpuş

Reabilitarea blocurilor din Craiova cu fonduri europene bate pasul pe loc. Constructorul se află în cea de-a şasea lună de întârziere, iar promisiunea că la sfârşitul lunii mai lucrările se reiau în forţă nu s-a concretizat.

În urmă cu trei săptămâni, reprezentanţii constructorului spuneau:

„La blocurile din zona SUCPI am lucrat mai intensiv. Acum suntem într-un proces de subcontractare a restului de executat cu un alt constructor. Acolo sunt opt blocuri şi acestea sunt finalizate în proporţie de 90%. Din motive financiare am decalat termenii pe care ni-i planificasem şi din acest motiv am apelat şi la un subcontractor ca să putem finaliza toate lucrările. Spre sfârţitul lunii mai vom relua lucrările pe Calea Bucureşti ca să le putem închide până la sfârşitul toamnei, Calea Bucureşti şi la SUCPI. Noi vom continua lucrările împreună cu subcontractantul. Urmează să prelungim contractul cu primăria, dar nu ştiu pe ce perioadă. Din cauza întârzierilor noi plătim penalităţi. Au mai fost şi nişte probleme uzuale cum ar fi probleme de infiltraţii sau de penetrare de tavane se întâmplă în reabilitări, nu este o problemă gravă. Regret că am luat proiectul acesta, dar nu am ce să fac trebuie să-l duc la bun sfârşit”, spunea reprezentantul firmei care se ocupă de lucrările de reabilitare.

Reabilitarea nu a reînceput în mai…poate în iunie

Luna mai s-a încheiat, a debutat şi luna iunie şi muncitorii tot nu se arată pe schele. Cine este subcontractantul, nimeni nu ştie.


„Noi nu am mai văzut de luni bune muncitorii pe schele. Au început şi s-au oprit. Au tot promis că vor relua lucrările. Ultima dată au spus că la sfârşitul lunii mai reîncep reabilitarea. Nu a fost aşa. Am ajuns în iunie şi nici picior de muncitor. Am sunat la firmă, la Bucureşti şi ne-au spus că pe 15 iunie revin la muncă. Am înţeles că, de fapt, aduc o altă firmă”, spune o locatară dintr-un bloc din cartierul Lăpuş.


Lucrările au început fix acum un an, în iunie 2022, iar termenul final era luna decembrie 2022. Blocurile pe care s-a pus schela şi urmează să fie reabilitate cu fonduri europene sunt următoarele: S3, S4, S5, S6, U2, U9, U7, U6a, U6b, O7, O8, O10, O13, O15, Bl1, Bl.2, Bl.3, Bl.4. din cartierul Lăpuş.

Bloc
Bloc din Lăpuș în luna martie

Contractele de finaţare sunt prin POR 2014-2020, iar beneficiari, 828 de proprietarii şi 401 de apartamente. Acestea sunt împărţite în loturi după cum sunt aşezate în teren, unele sunt în zona complexului comercial SUCPI pe strada Ion Ţuculescu, altele pe strada Calea Bucureşti în zona Popeci. Iniţial schela a fost pusă pe toate cele 18 blocuri, dar lucrările au avansat doar la blocurile de pe strada Ion Ţuculescu. Restul clădirilor au rămas luni bune la stadiul de şantier. Constructorul, Capital Invest Design SRL Ilfov, a început să se poticnească şi a declarat că are nevoie să subcontracteze lucrările. De şase luni de zile constructorul lucrează pe penalităţi, având în vedere că nu a finalizat lucrările conform graficului de execuție. Primăria a impus penalități contractantului pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru a le duce la bun sfârșit, contractantul a solicitat, între timp, acordul autorității locale pentru introducerea unor subcontractanți, care să preia execuția lucrărilor neefectuate.

Bloc din Lăpuș în luna iunie , lucrările sunt în același stadiu ca în luna martie


„Eu nu mai răspuns de aceste lucrări. A rămas un alt coleg al meu să coordoneze reabilitarea blocurilor din Craiova. Tot ce cunosc este faptul că lucrările se vor relau după 15 iunie, iar subcontractantul nu-l cunosc. Ştiu că lucrările au fost subcontractate, dar nu ştiu ce firmă va veni”, spune un reprezentant al constructorului.

Şantierul este pustiu

Ieri, pe şantierul din cartierul Lăpuş era pustiu. Nici un muncitor nu se zărea pe schele. La un an de la demararea lucrărilor nici un bloc din cele 18 nu este finalizat. Dacă în urmă cu trei luni, constructorul și-a concentrat muncitorii, să lucreze doar la o parte din blocurile aflate în reabilitare, abandonându-le pe celelalte. Acum, întreg şantierul, blocurile de pe strada Ion Ţuculescu cât şi cele de pe strada Calea Bucureşti este abandonat.

Ce spune primăria

Constructorul trebuia să depună niște documente care să dovedească faptul că subcontractantul îndeplinește condițiile impuse prin contract. Termenul de la care subcontractantul trebuie să înceapă lucrările este de minim 15 zile de la primirea acordului din partea autorității, spun reprezentanții Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS